Până acum, la Botoşani, autorităţile nu au cheltuit nimic din suma de 2,2 milioane de euro primită din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene ca ajutor după inundaţiile din vara lui 2008.
Accesarea sumelor a fost imposibilă din cauza faptului că exista o mare discrepanţă între destinaţia iniţială a banilor şi realitatea din teren. Astfel, Uniunea Europeană a dat ajutor pentru reparaţii drumuri, poduri , podeţe, dar la Rădăuţi s-au construit mai mult case. Dacă nu se cheltuie în acest an, banii trebuie returnaţi.
Nu mai este nevoie, însă, pentru că premierul Emil Boc a anunţat ieri, la Botoşani, că suma de peste două milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru inundaţiile din 2008 vor fi utilizate pentru refacerea după inundaţiile din acest an.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, a declarat ieri că banii vor fi direcţionaţi către Apele Române pentru lucrări pe Prut, Jijia sau Siret. Realitatea din teren nu corespunde cu ghidul, deşi întâi au fost inundaţiile, adică realitatea şi apoi ghidul. La început s-a cerut modificarea ghidului de finanţarea în sensul eliminării condiţiilor. Problema era că s-a făcut un ghid de finanţare la un an după inundaţii şi nu se ţinea cont de realitatea din teren şi ne conducea în situaţia în care trebuia să dăm banii înapoi. Premierul Emil Boc a modificat Hotărârea de Guvern aferentă ghidului de finanţare ca să dea posibilitatea ca sumele să fie utilizate pentru refacerea lucrărilor de Gospodărire a Apelor pe raza judeţului Botoşani, a declarat preşedintele CJ Botoşani, Mihai Ţâbuleac. (Lavinia Preda)