De sub pălăria roasă de vreme, de şoareci, decolorată de arşiţă, dezgoleşte doi ochi mici, înroşiţi de plâns, un chip brăzdat de suferinţă pe care tronează ameninţător o rană, un început de cancer de piele, chiar lângă nas. „ Sunt tare necăjit, Doamne. Şi-mi este foame!” plânge ditamai bărbatul, cu care soarta nu a fost prea generoasă. Este oligofren de gradul doi, după primele estimări ale comisiei de specialitate. Fratele său, doar cu un an mai mare, împărtăşeşete aceeaşi soartă grea (foto 1).
Căminul dezolant
Casa în care locuiesc cei doi bolnavi este destul de rezistentă. Din exterior, ferestrele numeroase, ţigla încă arătoasă dezvăluie un cămin destul de primitor. Interiorul însă este dezolant. Este incredibil că în satele româneşti mai pot fi întâlnite astfel de locuri unde unii nu şi-ar lăsa nici animalele.
Decorul unde cei doi fraţi îşi duc zilele, locul pe care îl numesc acasă, lasă să se descopere dezastrul. Una dintre încăperile spaţioase, proaspăt văruite de voluntari aduşi de preotul satului, ascunde două paturi de campanie, pe care oamenii au aşezat două saltele.
Câţiva oameni cu suflet, printre care şi o femeie lipsită total de vedere, au renunţat la plapume , pături, dăruindu-le fraţilor Voloşeniuc. În rest, un blidar pe care stau aşezate câteva castroane şi două farfurii, curate pe faţă, dar pe dos pământii, un şir de căni de tablă, arse şi murdare, înnegrite de vreme. Două băncuţe lungi aşezate în formă de”L”, pe care au fost aşternute cândva lăicere curate, sunt ultimele piese de mobilier. Soba, este distrusă, iar plita imposibil de folosit. Pe blidar, o găleată pe jumătate cupă pentru băut, lasă să se vadă piatra şi rugina uitată acolo de prea multă vreme. Într-o altă cameră, de curat, pereţii sunt plini de icoane. Peste tot sunt haine, iar mizeria nu poate fi descrisă. Aici voluntarii nu au mai curăţat.(vezi filmuleţul)
Ajutor de la preot
Ghiţă şi Vasile Voloşeniuc au ajuns subiectul de discuţie al întregului sat de când bunicii şi părinţii li s-au prăpădit. Au rămas singuri pe lume. Doar o rudă, un văr primar se mai răspunde ca fiind din sângele lor.
Bărbatul se plânge că are destule probleme ca să-şi mai asume şi grija celor doi fraţi de aproape 60 de ani. Acesta a fost şi motivul pentru care fraţii Voloşeniuc au trăit trei ani la rând într-o mizerie cruntă. „ Când am luat decizia de a-i ajuta era dezastru aici în casă, puricii săreau pe om cu sutele. Pe jos am ras cu sapa, am dezinfectat, am spălat hainele, am dat foc la ce era rău şi i-am dus la Siret şi i-am spălat. Îşi făceau nevoile într-o găleată, aici în casă” povesteşte preotul satului, părintele Ionuţ Amarine (foto 2).
Bărbaţii neagă însă că ar fi folosit camera ca toaletă şi se ruşinează. Ghiţă Voloşeniuc plânge din nou. Are o brurm de demnitate pe care mulţi oameni sănătoşi au pierdut-o pe sub mesele ruginite ale crâşmelor, bătându-şi joc de soartă. „ Am o văcuţă, mai bem lapte de la ea, nu ştiu ce ne-am face fără dânsa. Azi am mâncat cu pâine. Îmi place tare mult borşul, cârnaţii şi tare mi-e dor să mănânc cartofi prăjiţi” spune Ghiţă Voloşeniuc.
Iar plânge. Lacrimile mari îi umezeşte în grabă rana de pe faţă. Asta nu înseamnă nimic pe lângă rana din suflet. Li se face dor de bunici, de părinţi. De fapt, li se face dor de cineva care să le sprijine suferinţa amară, de cineva protector. Bărbaţii nu lipsesc de la Sfânta Liturghie şi mai ales Ghiţă ştie că Dumnezeu este iubire nemăsurată, este iertare. „ Îmi place să merg la biserică. Au făcut curat în casî vreau să pun o icoană, 
că am multe. Cu Maica Domnului vreau să pun” spune Ghiţă Voloşeniuc.
Pensia poate să aştepte
Pentru că până acum câţiva ani bunicii celor doi fraţi au avut grijă zi de zi de suferinţa lor, aceştia nu au ştiut ce înseamnă foamea şi nu au dus lipsa unei pensii de la stat. După ce părintele Ionuţ a luat iniţiativa de a-i ajuta, au luat împreună calea comisiilor medicale de specialitate.
Deşi li s-a spus că se rezolvă imediat, pe baza unor livrete militare care stipulau că sunt oligofreni şi nu pot urma armata, comisia mediaclă i-a trimis la Spitalul de Psihiatrie pentru o nouă internare, pentru că ...aşa spune procedura. „ Nu ştiu, poate aşa o fi, dar s-au găsit să mă întrebe care e interesul meu în toată treaba asta. Le-am spus că sunt doi bolnavi care trebuie ajutaţi. De acum săptămâna viitoare mergem din nou la comisie” a povestit părintele Ionuţ.
Blestemul incestului
Satul Cândeşti a fost lovit de blestem. Oamenii povestesc că în urmă cu vreo patru-cinci generaţii au fost în localitate multe cazuri de incest. Aceşti fraţi, Ghiţă şi Vasile Voloşeniu, sunt una din urmările unei astfel de fapte.
„ Incestul, fraţi între ei, veri drepţi sau de-ai doilea. Chiar şi acum două săptămâni au venit doi veri de ai doilea. Nu i-am cununat. Pentru că în timp de văd efectele, pentru că se amestecă sângele şi genele” a spus părintele Ionuţ. Anul acesta oamenii au mai avut de tras un hop, inundaţiile. Multe case au avuit de suferit şi chiar s-au prăbuşit.
Indiferenţă
Se crede că în vremuri de restrişte sătenii ar trebui să fie mai buni, mai milostivi, să se unească fie ei sănătoşi şi bolnavi. Însă şi în aceste condiţii, se găsesc destui care să exploateze nenorocirea celor doi fraţi de aproape 60 de ani. Îi cheamă la munci în gospodărie şi le plătesc cu un pahar sau două de rachiu. Nici măcar hrană. Totul fost luat de ape, ce s-a mai făcut în grădini este pe sponci şi încuiat cu şapte lacăte.
O bătrână, vecină cu fraţii Voloşniuc, cu un soţ paralizat, vine zilnic şi le mai duce câte ceva de ale gurii, ce rămâne de la masa lor. Alţi câţiva au mai dat o pătură, o pernă. În rest... indiferenţă şi iar indiferenţă. Autorităţile medicale s-au încurcat în hăţişul legislaţiei care pentru unii este mumă, pentru alţii ciumă, iar administraţia locală nu poate face nimic, pentru că cei doi fraţi au în acte patru hectare de pământ exploatate de cineva destul de şmecher şi...o vacă, care se pune la socoteală. Deci au venit şi nu se încadrează la ajutor social.
Aceeaşi vacă este pe cale să fie vândută de vărul indiferent al celor doi, diacon la biserică, sfătuit şi de părintele Ionuţ care în perspectivă chiar s-a gândită să le faciliteze celor doi intrarea într-un azil de specialitate, imediat ce le iese pensia de sub semnătura celor în drept. Cei doi fraţi însă nici nu vor să audă. „ Nu, nu, să nu vândă văcuţă. Nu nu. Eu ce mă fac? Ce mănânc. Nu vreau să plec de aici. Vreau doar mâncare, cartofi dacă s epoate că eu ştiu să fac la sobă. Ştiu să fac şi foc în sobă. De ce să mă duc de aici. Cu buca asta de pe faţă nu ştiu ce să fac, că mă doare” spune Ghiţă Voloşeniu. Iar îl podideşte plânsul.
Plecarea din bătătura părintească i-ar distruge total. Poate măsura ar fi mai îndemână acolo unde personal specializat ar avea grijă cât de cât să le dea o farfurie de mâncare, dar se simt legaţi de casa părintească. Şi în plus, se au unul pe altul. „ Dacă aţi şti, cum se mângâiau unul pe altul, aşa cum vezi pe Animal Planet, în cap aşa.. Doamne fereşte!” a povestit şi vărul celor doi fraţi. (Lavinia Preda)
