Dănuţ, cum îi spun prietenii, a început să sufle, la propriu, în sticla topită la o fabrică din Turda. OI fabrică cu tradiţie puternică în prelucrarea sticlei, cu meşteri ce purtau asupra lor responsabilitatea creaţiei a generaţii de sticlari. Învăţăturile de l-au ajutat să se retragă spre casă, adică în oraşul Dorohoi şi să devină muncitor la fabrica de sticlă de aici.
Sticla de Dorohoi, ajunsă celebră datorită calităţii nisipiului cuarţos de la Miorcani şi Hudeşti, a devenit pentru acest oraş cu o încărcătură istorică aparte, mijlocul de hrană şi întreţinere pentru sute de familii de muncitori şi specialişti. Produsele fabricii de sticlă din Dorohoi ajunsese în comunism celebre în lagărul ţărilor comuniste unde erau exportate dar mai ales în mediul capitalist. Arta înnobilării obiectelor cu culori şi modele artistice izvorâte din imaginaţia specialiştilor în design făcea furori prin Europa şi făcea ca produsele dorohoiene să concureze cu fabrici celebre din Cehoslovacia sau Iugoslavia.
Din păcate, după 1990, orgoliul nejustificat al unor pretinşi artişti lipsiţi de arta manageriatului a făcut ca fabrica să piardă din celebritate şi să alunece galopant pe panta falimentului. A dispărut repede, odată cu orgolioşii artişti dispăruţi şi ei în anonimat odată cu fabrica.
În tot acest tumult de orgolii nejustificate, Dănuţ Bordeianu a rămas la modestia care-l caracterizează dar ca om al faptelor. Cu priceperea adunată în profesia de sticlar a înjghebat la Bucecea un atelier de topit şi prelucrat sticla. Acum, Bordeianu este singurul meşter profesionist care ţine aprins stindardul gloriei de odinioară care înnobila judeţul Botoşani în ce priveşte areta prelucrării sticlei.
Modest şi acum, aşa cum a fost întreaga viaţă, el trudeşte, pragmatic spus transpiră, cu feciorul său la uşa cuptorului care arde zile şi nopţi la rând pentru a topi sticla. Iar sticla topită scoasă din cuptor şi modelată manual cu mâinile pline de răni de la arsurile provenite de la mănuşile speciale care nu de fiecare dată îl protejează în mişcările sale de modelare, prinde forme uimitoare. Arta lui Bordeianu de a înnobila sticla nu poate fi descrisă prin cuvinte. Doar imaginile filmate pot fi expresive pentru arta sa.
Produsele de sticlă de
de la atelierul lui Bordeianu ajung în majoritatea lor peste graniţă. Comenzile vin de peste tot din Europa. Feciorul său vine dintr-o capitală europeană pentru a pleca spre alta. Cererile sunt multe şi mari, forţa de muncă doar una: Dănuţ Bordeianu. Nu este scump la preţ. „Muncesc de-o viaţă în sticlărie. Am o pensie de 1.070 lei, recompensă pentru că m-am prăjit o viaţă în faţa cuptorului. N-am maşini de lux, n-am avere. Am doar priceperea şi dragostea de a modela sticla” – spune el cu o simplitate dezarmantă pentru partenerul de dialog. Bordeianu nu este numai modest., ci şi scump la vorbă. Este greu să ajungi în preajma sa, mai ales dacă află că eşti de la presă. Cu ani în urmă l-a vizitat la atelier fostul reporter Florentin Florescu. L-a primit omeneşte, i-a explicat în ce constă munca sa, l-a invitat şi la un pahar. Din tot ce i-şa explicat şi arătat, Florescu a scris un articol intitulat „La porcăria din Bucecea se fabrică pahare pentru beţivi”, aluzie la faptul că atelierul este amenajat într-o hală a fostului Combinat de creşterea porcilor. L-a mâhnit faptul că reporterul n-a înţeles nimic din valoarea muncii sale. De atunci, când aude de ziarişti devine circumspect şi preferă să ţină poarta atelierului închisă.
Mai bine de 4 ani mi-au trebuit să-i câştig încrederea şi să-şi deschidă sufletul. M-a ajutat mult primarul oraşului Bucecea, medicul veterinar Andron Ţâmpău, cu care mă cunosc din perioada când eram colegi de grupă la ştiinţe juridice.
Prins cu multe comenzi cu specific pascal, concentrat în a găsi noi forme şi expresii artistice pentru trofeele pe care anual Primăria oraşului Bucecea le acordă interpreţilor de muzică populară ce onorează cu prezenţa festivalul anual „Satule mândră grădină” ce se desfăşoară în preajma zilei de 21 mai, l-am convins pe maestru sticlar să-mi modeleze şi mie două sfeşnice şi două candele pe care le voi oferi preoţilor celor două biserici când voi ajunge în Italia pentru a filma noaptea Învierii.
Sfeşnicele sunt de o frumuseţe divină, au încorporate în sticlă fire de aur într-o geometrie curioasă, coloristica fiind o îmbinare armonioasă ce dă întregului o personalitate de artă cu sclipire de geniu. L-am rugat pe maestru să-şi pună semnătura pe piciorul sfeşnicului pentru ca privitorii să ştie cine este artistul român care le încântă privirea.
Am filmat în atelierul maestrului o secvenţă ce va face parte din reportajul intitulat „Lumea lu’ Rotundu – În drum spre Italia”.
Ioan Mamaische
