A fost coborât în întunericul eternităţii

Ieri, Liviu Manole, patronul societăţii Gama SRL, societate ce deţine în proprietate Complexul hotelier şi restaurantele aferente, cunoscut şi sub numele de Hotel „Maria”, a fost coborât în mormântul din cimitirul Rediu, satul unde s-a născut. Moartea fulgerătoare şi prematură a lui Manole (55 de ani) a şocat comunitatea botoşăneană. Apreciat ca unul dintre cei mai serioşi oamenii de afaceri locali, în cei 17 ani de economie de piaţă el a intrat în contact cu multă şi felurită lume. O parte dintre cei cunoscuţi au ţinut ca, ieri, să-i aducă un ultim omagiu şi au fost prezenţi la înmormântare. În bisericuţa de pe deal, sătenii s-au adunat să-şi plângă unul dintre cei mai reprezentativi fii ai săi. Căci Manole era pentru satul său un nume de mândrie.
Alături de săteni, şi sub privirile curioase ale acestora, din maşini extraluxsoase sau mai modeste au coborât personalităţi ale vieţii economice, politice şi administrative, îmbrăcaţi cernit, cu fizionomii grave, afectate de durere sau cuprinse de tristeţe. L-am întâlnit pe senatorul de Botoşani, conservatorul Gavril Vasilescu, care s-a apropiat sufleteşte de Manole încă din primele zile ale prezenţei sale la Botoşani, ca parlamentar. Am schimbat câteva vorbe cu Cornel Mihai, comisarul şef al Gărzii Financiare, originar din comuna vecină satului lui Manole, Coţuşca. Au venit, pentru a-l însoţi pe ultimul drum, judecătorii Georgică Burlacu şi Gheorghe Gavril.
Colegii de liceu şi de serviciu, din perioada cât a lucrat la fostul UJCC Botoşani, au stat grupaţi şi stingheri în afara curţii bisericii, depănând amintiri petrecute cu Manole.
În curtea bisericii, chiar lână uşa de intrare, s-au postat lucrătorii Hotelului „Maria”, veniţi cu un autocar pus special pentru ei. Nici că se putea să nu aducă un ultim omagiu celui care le-a dat posibilitatea să se afirme profesional într-o unitate botoşăneană de prestigiu. L-au plâns la ieşirea din biserică, alături de întregul sat şi rudele îndoliate.
Corpul lui Manole a fost depus într-un cavou conceput să adăpostească sicriele a două persoane. Un cavou modest, aşa cum a fost şi omul Manole. În ce priveşte cimitirul, o oază de verdeaţă şi foarte mulţi pomi, era plin cu alţi săteni, veniţi pentru ultimul rămas bun. De la biserică şi până la cimitir, pe distanţa de circa o sută de metri, puzderie de coroane şi copii desemnaţi să le poarte în cortegiul ce s-a format, imediat ce sicriul a fost scos din biserică.
Slujba religioasă a fost susţinută de către patru preoţi, doi dintre ei având rang de protopop. Mă refer la protopopul de Botoşani Lucian Leonte şi cel de Darabani Mihai Pânzaru. În cadrul slujbei s-au ţinut cuvântări şi predici, cam lungi după unii, ceea ce a cam creat unele nemulţumiri printre cei veniţi mai de departe.
Deşi era dată ca sigură prezenţa stareţului şef, părintele Isidor, de la schitul Balş, şi el coleg de muncă cu Manole, informaţia s-a dovedit a fi falsă. Întreaga ceremonie a fost completată cu un cor bisericesc, format din seminarişti. Majoritatea au apreciat slujba ca fiind una frumoasă şi potrivită cu personalitatea lui Manole.
Sicriul, la scoaterea din biserică, a fost urmat de către Doina, soţia lui Manole, la braţ cu fiică-sa, îmbrăcate în ţinută de doliu, cu o notă de eleganţă aparte. Lângă mamă şi fiică s-a aflat Stelică, fratele mai mare al lui Liviu Manole. În spatele celor trei, în drumul cortegiului spre cimitir s-au aşezat celelalte rude, apropiate sau mai îndepărtate. Aşa cum impune tradiţia creştin-ortodoxă, la scoaterea sicriului din biserică s-au aşezat punţile, pomeni oferite rudelor şi cunoştinţelor decedatului. Nici pomenile n-au fost exagerate ca valoare, ele constând în pături, prosoape, colaci şi cuvenita lumânare.
Mi-a plăcut că înmormântarea a decurs într-o notă de decenţă, fără opulenţă ostentativă, mai mult dirijată spre modestie decât spre lux. A fost o înmormântare potrivită cu modestia ce l-a caracterizat pe Liviu Manole în cei 55 de ani de viaţă, pe care i-a dat Dumnezeu să-i trăiască. Liviu Manole a lăsat în urmă o avere substanţială, estimată, potrivit preţurilor din contabilitatea firmei, în jurul a zece milioane de euro, mai ales că recent a terminat de modernizat aripa veche a hotelului, fiind în curs de realizare şi extinderea bucătăriei, devenită neîncăpătoare nevoilor culinare aflate în creştere.
Din câte am discutat cu Manole, afacerile sale nu s-au derulat cu prea multă transparenţă, el fiind zgârcit la vorbă şi evita să-şi epateze succesele. Reuşita sa s-a bazat pe relaţiile puternice create în mediul de afacere bucureştean şi Israel. Angajaţii l-au respectat pentru modul drept în care se comporta, dar şi apreciindu-i fermitatea cu care urmărea executarea ordinelor. Nu vreau să insinuez nimic, dar tare mi-i frică de a nu se găsi o minte înţeleaptă ca a lui Manole, care să aibă capacitatea de a-i duce mai departe afacerile. Averea rămasă face multora din ochi şi trebuie o minte limpede, detaşată de orice idei preconcepute, care să strunească mersul afacerilor. Sunt două mari pericole. Să apară pretendenţi la împărţeala averii, folosind chichiţe avocăţeşti, sau angajaţii să înceapă a nu mai fi corecţi faţă de cel ce le va fi noul patron.
Sper ca Dumnezeu să dea membrilor familiei rămase limpezime minţii şi înţelepciunea necesare luării celei mai corecte decizii. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Liviu Manole! (Ioan Rotundu)