Miercuri a fost semnat contractul de privatizare a firmei Drumuri şi Poduri, cumpărată de către firma vasluiană Telido. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, a rămas cu o impresie pozitivă asupra reprezentanţilor societăţii Telido, constatând că unitatea în cauză vrea să dea dovadă de seriozitate, intenţionând să ducă la îndeplinire clauzele din contract. Eu ieri am semnat toată documentaţie şi am spus Doamne ajută. Până pe data de 20 septembrie 06trebuie să se constituie garanţia şi să se depună prima rată, a precizat Conţac. Deşi societatea cumpărătoare are alt domeniu de activitate, motivaţia pe care firma Telido a avut-o în cumpărarea societăţii botoşănene este că aceasta din urmă şi-a desfăşurat activitatea în lucrări de infrastructură. Prin cumpărarea Societăţii Drumuri şi Poduri, Telido a cumpărat licenţa de realizare a lucrărilor de infrastructură. În plus, unitatea botoşăneană, având lucrări de executat poate participa la orice licitaţie. Din informaţiile furnizate de către preşedintele CJ Botoşani, cumpărătorul a ajuns la concluzia că societatea botoşăneană nu a fost bine administrată, iar conducerea anterioară nu era interesată să lucreze pe profit. Reprezentantul firmei Telido care a purtat discuţi cu preşedintele CJ Botoşani şi-a exprimat încrederea că va reuşi să facă din societatea cumpărată una profitabilă. Emoţiile CJ se vor prelungi cu încă 20 de zile, până când Telido trebuie să aducă garanţia şi să achite prima rată. Marea obligaţie a cumpărătorului este să facă investiţii. Pe parcursul perioadei în care firma trebuie să plătească ratele, investiţiile se ridică la 20 miliarde, ceea ce nu este imposibil de realizat, a declarat Conţac. Societatea botoşăneană are un parc auto cu utilaje de excavaţie, încărcare, utilaje pentru terasament, precum şi staţia de asfalt de la Vorona. Preşedintele CJ susţine că a dorit să se amestece cât mai puţin pentru a nu apărea suspiciuni asupra sa. În opinia sa o mână de gospodar poate face treabă bună. Important este că se lichidează toate datoriile către stat. Pe mine mă îngrijorează ultimele 20 de zile, până văd garanţia şi prima rată, declară Constantin Conţac. Acesta este conştient că parcul auto trebuie înnoit, pentru că utilajele sunt vechi, iar consumul prea mare. Importantă pentru cumpărător este se pare licenţa şi lucrările în infrastructură pe care le are în spate societatea botoşăneană. Asociaţia salariaţilor a pierdut după o luptă de nouă luni societatea, în pofida blocajelor şi a încercărilor repetate de a bloca preluarea societăţii Drumuri şi Poduri de către Telido. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.