Cum? Mi-a explicat Constantin Curtcă, cel mai respectat localnic din perioada post decembristă. Există la şcoala din Santa Mare o secretară pe numele de Rodica. Ea este cea care decide cine va fi viitorul primar la comunei, iar de trei mandate a decis ca primarul să fie Verginel Relinschi. Se spune că Rodica este neîntrecută în a măslui rezultatele voitului, din urnă ieşind nu ce-au votat localnicii ci cel intrat în graţiile Rodicăi.
Conflictual cum este, primarul a pocnit pe mulţi. Printre cei care i-au simţit tăria pumnului se numără Constantin Cojocaru, medicul veterinar, ciobanul Ghiţun care i-a spus în faţă că nu l-a votat, fostul primar Gheorghe Ciubotaru şi şirul poate continua dar musai trebuie să ne oprim la ultima sa victimă.
Sâmbătă seară, pe la ora 23 din noapte, victimă primarului a ajuns Costel Pintilie (foto 2), un tânăr de 20 de ani. Cum au evoluat lucrurile, nu-ţi vine să crezi, dar totul este de domeniul SF.
Primarul Relinschi mi-a relatat că având o magazie unde are depozitate mai multe zeci de tone de grâu, noaptea era furat. Aşa că s-a pus de pază la magazie, îmbrăcat numai în chiloţi şi cu furcă în mână.
În acelaşi perimetru de curte se aflăm şi magazia de grâu a localnicului Gheorghe Curcă, fermier, dar şi o cantitate mare de fasole încă în păstăi. Curcă l-a tocmit pe Costel Pintilie să-i păzească bunurile. Şi primarul avea

I-a alarmat pe cei doi tineri, care s-au dus să vadă cei. Numai că atunci când s-au apropiat, primarul i-a luat la lovit cu coada furcii ce-o ţinea în mână. Degeaba au ţipat cei doi că ei sunt paznicii. Primarul l-a bumbăcit pe Costel Pintilie până l-a trimis la Urgenţele din Botoşani. De la poară, Curcă a sărit gardul şi a venit să aplaneze conflictul. Dar primarul era prea turbat să mai poată fi domo0lkit. Sunat la telefon, agentul de poli9ţie locală a venit la faţa locului.
La sosirea poliţistului, primarul în chiloţi a rupt-o la fugă printr-un lan de porumb.
Am stat de vorbă cu primarul şi el mi-a prezentat o cu totul altă variantă. Păzea la colţul grajdului, când doi hoţi de grâu au dat năvală peste ei. Pintilie a intrat în coada furcii şi s-a lovit. El n-a ridicat furca să-i lovească. De fuga de la faţa locului, la vederea poliţistului, n-a pomenit nimic.
Costel Pintilieare certificat medico-legal, dar nu prea crede nici el că i se va face dreptate. Poliţiştii din comună, unde a depus duminică o plângere, se tem de primar. Înclin să cred că aşa este, de vreme ce poliţiştii au dat bir cu fugiţii şi la vederea mea.
Dar nemaipomenitele isprăvi ale primarului Verginel Relinschi sunt mult mai bogate la număr, aşa că voi continua şi mâine.
Ioan Rotundu