- Da taci Maică, nu mai plânge,
Nu vărsa lacrimi de sânge,
Nu te căina,
Nu te văicări,
Că şi eu înc`am avut
Doisprezece copilaşi,
Drăgălaşi,
Tare frumuşei
Şi lăbănăţei,
De-a dragul să caţi la ei.
Şi-a venit o roată
Fărfăcată
Şi i-a luat pe toţi deodată.
Numai unul mi-o rămas
Mititel
Şi şchiopăţel.
Făcându-i-se milă de biata broască, Maica Domnului încercă să o mângâie şi îi spuse:
- Da unde ţi-i copilul, să-l văd şi eu.
La care broasca începu să strige către baltă:
- Busuioace, tobăltoace,
Ia vină la maica`ncoace.
Şi, deodată:
O şi alergat
Un broscoi hâd, îmboldat,
Lăbănat
Şi crăcănat.
După ce îi făcu fiul sănătos şi blagoslovi broasca, să nu putrezească după moarte, ci să se usuce, Maica Domnului a purces spre Dealul Calvarului, pentru a-l vedea pe Fiul scump, aflându-L răstignit:
- După ce a blagoslovit
Broasca, iară s-a pornit
Pe-un deal mare şi-ascuţit
Ca o muchie de cuţit,
Tot plângând şi suspinând,
Faţa albă zgâriind,
Codiţi negre despletind,
Pe fiul său căutând
Şi s-a dus şi s-a tot dus,
Până`n urmă c-o ajuns
Lângă poarta lui Pilat
Cea albă de brad
Unde era răstignit
Fiul ei cel prea iubit,
Pe cruce
De măr dulce;
Şi de el ea cum a dat
De-a-una l`o şi-ntrebat:
- Fiul meu,
Iubitul meu,
De ce te-ai dat,
De ce te-ai lăsat
Să te chinuiască,
Să te răstignească
Câinii de jidovi spurcaţi
Şi nespălaţi ?
Iisus răspunzând-i:
- Maica mea
Şi scumpa mea,
Eu cum nu m-oi da,
Cum nu m-oi lăsa,
Că până nu m-am dat
Şi nu m-am lăsat,
N-am văzut locuşor
De focuşor,
Tăietură de topor,
Fânaţe înnoite
Şi flori înflorite;
Copil după mamă nu plânge
Nici mamă după copil,
Viţel după vacă
Nu răgea,
Nici vacă după viţel,
Miel după oaie
Nu zbiera,
Nici oaie după miel,
Puii după cloşcă
Nu ţopăiau
Şi nici cloşca după pui.
Dar de când m-am dat,
De când m-am lăsat,
Jidovii de m-au muncit
Şi m-au răstignit;
Toate acestea s`au`mplinit.
Iisus a mai adăugat:
- Ah! Sfântă Maică Preacurată,
Eu nu m-am dat
Nici nu m-am lăsat
Pentru mine
Nici pentru tine,
Că m-am dat
Şi lăsat
Pentru toată creştinătatea,
Că venise vremea
Că nu-şi căta maica de prunc
Nici pruncul nu căta pe mumă-sa
Şi dobitoacele asemenea
Nu-şi căta de puii săi.
Nici nu auzeai fluieraş
De păstoraş
Şi nici viers de fecioriţă.
Dar dacă m-am dat,
Toate acestea s`a`ntâmplat
Şi va fi în bună rânduială.
A mai continuat Iisus, întru a-şi consola Sfânta Maică. Urmează zilele Maicii, previzionare, fireşte:
- Şi din trupul tău
Cel chinuit
Şi pe cruce răstignit
Să se facă viţă de vie.
Şi din sângele tău
Cel nevinovat,
Care s-a vărsat,
Să se facă poame în viţă. (Crearea viţei de vie )
Şi din poamă vin,
Să ducă creştinii
Paus la biserici
Şi să pomenească numele tău
Şi al meu.
Şi din faţa ta
Albă şi mâhnită (Vinul )
Şi din barba ta
Cea batjocorită
Să se facă grâu,
Să facă creştinii prescuri,
Să ducă întru pomenirea trupului tău
Pe la sfintele biserici
Şi să pomenească
Numele meu
Şi al tău. (Grâul )
Şi din sudoarea feţei tale
Să se facă trandafiri,
Cei cu bun miros.
Să pomenească creştinii
Numele meu
Şi al tău.
Aşa i-a receptat poporul pe Domnul Iisus Hristos şi pe Maica Domnului.
(A consemnat Ionel Bejenaru)
