Aseară, urmărind emisiunea „Vreau să fiu vedetă”, m-am simţit mai moldovean ca oricând şi botoşănean ca niciodată. Dorohoianca noastră, Codruţa Bianca Barariu a câştigat concursul, mergând în finala mare. Am râs de bucurie cu un ochi, dar am plâns cu celălalt. Am plâns pentru că sorţii concursului au fost nedrepţi cu noi, moldovenii. Codruţa a câştiga învingând o altă moldoveancă din Trâgu Neamţ, la fel de talentată ca şi ea. Dacă Codruţa Bianca a cântat muzică uşoară, Ana Dragu, marea învinsă, a cântat şi încântat întreaga ţară cu un cântec vechi moldovenesc, cu mult mai vechi decât bundiţa sa ce împlinise o sută de ani.
Codruţa Bianca a dovedit că este posesoarea unui mare talent. Vocea curată, sensibilă, expresivă s-a armonizat perfect cu fizionomia şi trupul său de copilă firavă, gingaşă, delicată şi cu un aer plin de demnitate dar în acelaşi timp şi de bună cuviinţă. Am văzut aseară în Codruţa Bianca reîncarnarea de peste veacuri a Cătălinei, acea fiinţă pământeană palidă şi plăpândă care l-a inspirat pe Eminescu şi i-a adus nemurirea cu poezia „Luceafărul”. Sunt convins că şi Codruţa va fi un „Luceafăr” botoşănean, dar unul al cântecului.
Învinsa, Ana Dragu, este o moldoveancă ieşită din romanele istorice ale lui Sadoveanu. Este opusul Codruţei. Plină şi sănătoasă la trup, aşa cum numai moldovencele sunt, îmbujorată şi energică, zâmbăreaţă foc, îmbrăcată într-un costum popular vechi de o sută de ani, Ana a cântat ca o privighetoare. Ana este simbolul acelei moldovence sănătoasă şi plină de viaţă care a dăruit Moldovei oşteni voinici şi aprigi în luptă, şi pe care i-a crescut cântându-le cu multă veselei în vreme de linişte sau doinind cu multă durere şi jale adâncă după cei pieriţi pe câmpurile de bătălie.
Juriul s-a aflat în mare dilemă. Întrucât ambele moldovence obţinuseră punctajul maxim, adică nu mai note de zece, a trebuit ca în final să desemneze o singură câştigătoare. Iar după îndelungi consultări, cunoscutul cântăreţ moldovean Mihai Trăistariu, membru al juriului, a rostit numele Codruţei. Mama sa, aflată în sală, a izbucnit în plâns. Sora sa plângea în culise, iar Codruţa lăcrima de bucurie sub ploaia de baloane colorate care-i marcau începutul celebrităţii.
Urmăresc această emisiune de la introducerea ei în grila postului de televiziune Antenei 1. Am observat că cele mai multe talente vin din zona Moldovei. Şi am mai observat că cei mai talentaţi copii provin din familii sărace, a căror părinţi suportă mari greutăţi şi-şi rup bucăţica de la gură, numai să-şi vadă copilul realizat.
Părinţii Codruţei stau în Dorohoi, într-un spaţiu cu chirie. Şi-au pierdut apartamentul la Caritas. Veniturile lunare sunt mici şi abia acoperă nevoile familiei. Codruţa are probleme de sănătate, o migrenă rebelă căpătată pe fondul emoţiilor. Se tratează la Iaşi, ceea ce înseamnă altă cheltuială. Periodic trebuie să vină la Botoşani, la Şcoala de Arte, pentru a primi lecţii de canto.
Şi, apropo, de pregătirea ce-o urmează. Aseară, în desfăşurarea concursului, nimeni n-a rostit numele celei mai importante persoane, care a avut şi încă mai are rolul principal în formarea Codruţei ca viitoare cântăreaţă de muzică uşoară. Mă refer la profesoara Maria Cojocariu (foto cu Codruţa) din cadrul Şcolii de Arte Botoşani, care se ocupă de pregătirea Codruţei.
În opinia mea, aseară n-a câştigat Codruţa. A câştigat spiritul lui Eminescu, prin nemuritoarea Cătălină ce noi o numim astăzi Codruţa Bianca. Astăzi trebuia să închei serialul cu Tatarcan şi ai lui mafioţi. L-am retras pentru luni, scriind acest micro-reportaj, impresionat de ce pot fi în stare moldovencele noastre. Sunt mândru că-s moldovean, dar mai ales că-s botoşănean ce l-a avut strămoş cultural pe Eminescu. (Ioan Rotundu)