Ni s-a părut curioasă această ştire sumară, lipsită de orice date concrete şi care nu răspundea nici pe departe la cele 5 întrebări de bază la care trebuie să răspundă o informaţie de interes public. De exemplu nu se spunea când a fost comisă fapta, în ce împrejurări şi când a fost ea descoperită. Ciudat ni s-a părut şi lipsa de interes a reporterului de a afla şi un punct de vedere al celui acuzat, mai ales că ştirea nu se baza pe un document oficial pe care să-l fi citat, ci numai a indicat la general cine ar fi constatat presupusa pagubă.
Realitatea este însă total diferită. În anul 2011, primarul Costel Rădeanu a pietruit cam toate uliţele săteşti de prin comună, măsură care i-a bucurat mult pe localnici. De atunci, în fiecare an controlorii de la Curtea de Conturi au verificat activitatea primarului şi n-au găsit nimic suspect. Abia în luna au august 2014 un control a ţinut să reverifice pietruirea uliţelor în anul 2011, constatând lipsa unei cantităţi de 1110 m.c. de piatră. Lipsa s-a constatat scriptic, adică pe bază de documente, şi nu faptic, adică în teren.
Ce anume a cauzat lipsa documentelor s-a aflat

Am discutat cu viceprimarul Dumitru Baciu (foto 2), care era viceprimar şi în 2011, şi care a declarat: Situaţia s-a clarificat chiar imediat după control, când noi am găsit dosarul dispărut. Nu are logică ce a apărut pe acel site decât numai dacă este o manipulare pusă la cale de un reclamagiu profesionist.
Primarul Costel Rădeanu a rămas uimit când i s-a adus la cunoştinţă de existenţa acelei ştiri. Am citit şi eu informaţia respectivă, fiind atenţionat de cineva, dar n-am ce să comentez. Libertatea presei este uneori şi libertatea câte unui reclamagiu de a arunca cu noroi asupra altora. Din nefericire astfel de reclamaţii găsesc şi mijloacele media care să le găzduiască frustrările lor din viaţa profesională sau personală.
În opinia noastră, în spatele acestei manipulări s-ar putea afla un reclamagiu profesionist din interiorul primăriei sau chiar cel care a ascuns dosarul cu documente pentru a nu fi pus la dispoziţia controlorilor - persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă.
Nu suntem noi fanii social-democraţilor dar nici nu putem sta pasivi când vedem cum se pun la cale anumite nedreptăţi. În astfel de situaţii noi nu ţinem seama de culoarea politică a celor implicaţi în evenimente.
Adrian Marcu