Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Economic
Editorial
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Publicitate
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
26541
De la 07 Ianuarie 2003
118413084

Botoşani: Uimitoarele aventuri ale primarului de Unţeni

  • 8 January 2014, 23:00

Dumitru Timişag, primarul liberal al comunei Unţeni, a fost declarat de către Agenţia Naţională de Integritate ca fiind incompatibil cu funcţia din cauză că şi-a angajat nevasta consilier personal. Neimpresionat de decizia celor de la ANI, primarul a continuat să-şi vadă de ale sale şi să-şi menţină soţia în funcţie. Acum se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă va pierde procesul, îşi va pierde şi funcţia.
Dar cine este acest Timişag şi cum de are el tupeul de a nu respecta o decizie ANI, în condiţiile în care politicieni de rang înalt şi cu nume sonor în politica românească şi-au pierdut funcţia în urma unor decizii ANI?
Numele lui Dumitrru Timişag a apărut în politica comunei Unţeni şi a judeţului Botoşani în alegerile locale din iunie 2004. Atunci, aflat consilier liberal, omul a încercat să facă jocuri politice locale şi să-i sufle funcţia de primar candidatului PSD Dan Apostol, aflat deja în funcţie. Ca să-şi atingă scopul, Timnişag s-a făcut frate cu „dracul împeliţat”, adică cu preotul Vasile Bercea, promiţându-i cucoanei preotese un post de consilier. Numai că preotul, urmând modelul creştinului Iuda, l-a trădat pe Timişag în favoarea social-democratului Apostol, care şi-a reînnoit astfel mandatul de primar. Tmiuşag s-a supărat foc şi s-a răzbunat pe preot declarându-l „drac împieliţat”.
Ieşit consilier, Timişag a ajuns în fruntea Comisiei juridice. De pe acest scaun a continuat lupta cu primarul Apostol. Luna mai 2006 îl găseşte în plină ofensivă, Timişag stârnind un întreg scandal pe seama primarului şi a contabilei din primărie care, cică, aruncau gunoiul sub gardul şcolii, creând un focar de infecţii.
Deşi înfrânt prin trădarea preotului, Timişag a pregătit terenul pentru alegerile locale din vara lui 2008. Prin aprilie 2008 organiza cu sârg turism electoral pe la mănăstirile din Bucovina, întocmind tabele cu privilegiaţii care urcau în autocare, primind şi o sacoşă cu mâncare consistentă şi deva udătură.
I-a ţinut strategia şi a obţinut mult râvnitul mandat de primar. În şedinţa consiliului local din 20 ianuarie 2009 a reuşit să obţină aprobarea consilierilor să-şi pună nevasta consilier personal. Firesc, de vreme ce îl consilia acasă din ziua nunţii, şi o făcea gratuit. La primărie urma să-l consilieze contra sumei de 2.000 lei lunar.
Pentru nevastă a găsit bani s-o plătească, în schimb prin visteria primăriei a început să bată vântul. Şcoala din Burla ajunge în prag de prăbuşire. Dar primarul n-are bani s-o repare, aşa că tot ce poate face este să se plângă presei că nu este sprijinit de către şefii de la judeţ pentru că el este liberal şi nu democrat. - liberal. Din cauza austerităţii financiare este nevoit să întrerupă şi iluminatul public pe timp de noapte, aşa că toamna anului 2009 găseşte comuna Unţei într-un întuneric total.
În campania electorală promisese sătenilor pietruirea drumurilor, satele comunei având la vreme de toamnă şi primăvară uliţele pline de noroaie. Sfârşitul anului 2009 îl prinde pe Timişlag strângând din umeri. „N-am bani pentru pietruire” – le- spunea el sătenilor.
Ca să mai facă rost de ceva bănuţi, a vândut şi maşina primăriei, o Dacie îmbătrânită dar încă utilă pentru nevoile de deplasare prin comună.
O altă promisiune eşuată a fost cea cu iazul de la Mănăstireni. Secat de ceva timp, iazul a ajuns, graţie lui Tmimişag, pe mâna unui concesionar., Acesta a promis umplerea lui cu apă şi amenajarea unei pensiuni turistice. Şi astăzi iazul este secat iar primarul s-a plâns sătenilor că a fost tras pe sfoară de concesionar.
Şi pentru că Revelionul 2010 bătea la uşă iar prin casieria primăriei nu se zărea nici un leu, primarul a decis suspendarea pazei comunale. Doar aşa, spera el, să mai facă ceva economii. Cât priveşte nevasta-consilieră, ea continua să-l sfătuiască cum să ia noi măsuri pentru a strângă şurubul cheltuielilor din banul public.
Nici anul 2010 nu i-a fost unul prielnic. Luna octombrie ăl găseşte în conflict deschis cu şeful său politic, liberalul Florin Ţurcanu. Convins că treburile merg prost la Primăria Unţeni din cauza nepriceperii lui Timişag, Ţurcanu îi pregătea papucii. Iar Timişag a simţit pericolul şi s-a pusa pe văicăreală dar tot n-a renunţat la soţie pe post de consilier personal.
Deşi în mandatul 2008 – 2012 Tiumişag n-a făcut altceva decât să se plângă sătenilor că nu are bani la primărie şi de aceea nu poate să-şi împlinească promisiunile din campania electorală, în vara anului 2012 el şi-a reînnoit promisiunile iar sătenii i-au reînnoit mandatul de primar. C-aşa-i pe la Unţeni!
Dacă cu sătenii s-a înţeles şi a primit un al doilea mandat, cu cei de la ANI n-a reuşit să cadă la înţelegere. După procesul de la ÎCCJ, cu termen de judecată în aprilie 2014, Timişag are toate şansele de a pleca acasă cu tot cu soţie. Poate că o fi consecinţa citaniilor preotului Vasile Bercea, pe care Timişag l-a declarat „drac împeliţat”. Iar dracul şi-a arătat forţele malefice cu ajutorul ANI.
Adrian Marcu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Bancul zilei: Discriminarea Mercedesei
Horoscop
Statistica: Noiembrie a urcat numărul şomerilor la 740.000 de persoane
Vânzările de alimente, băuturi, tutun şi carburanţi au scăzut în primele 11 luni din 2013
Statistic, rămânem cu 50 de euro lunar. Practic, avem fiecare un deficit lunar de 85 de lei
Ministerul Transporturilor a sesizat DNA după un control la CFR, având indicii privind săvârşirea unor infracţiuni
Iliescu spune altceva decât Ponta despre condamnarea lui Năstase
Fostul ministru al agriculturii Stelian Fuia, urmărit penal de DNA în cazul unor imobile ale Staţiunii Fundulea
Efectul "marţea neagră"
înalt oficial american vine în România pentru a discuta despre statul de drept cu oficiali guvernamentali
Deosebiri esenţiale între cazul Năstase, Urdangarin şi al infantei Cristina
Cât de şiret poate fi preşedintele Ţurcanu?
Ioan Rotundu
Promo "Presa-n gura lu' Rotundu" - Tele'M Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă