Doar 38,9% dintre candidaţii absolvenţi de liceu au reuşit să obţină medii de promovare. Ceilalţi, 61,1%, au fost respinşi. Şi anul trecut bacalaureatul a fost ”un duş rece” pentru cei ce se îmbătau cu ideea că la Botoşani se învaţă pe rupte, după ce mai mulţi ani la rând judeţul a fost fruntaş pe ţară la promovabilitate. Se luau medii de peste 9.00 cu mare uşurinţă, dar toţi candidaţii ştiau că asta costa, era nelipsită „suma de protocol”.
După ce anul trecut Funeriu a încercat să repună ordine în organizarea acestui important examen şi să elimine frauda, s-a văzut nivelul real de pregătire a elevilor. Anul acesta însă rezultatele au fost chiar mai proaste. Peste 15 procente la promovabilitate s-au pierdut în acest an, comparativ cu bacalaureatul din 2011.
Afişarea, ieri, a listelor cu mediile şi notele la bacalaureat le-a adus un şoc multor absolvenţi de liceu din promoţia 2012, dar mai ales părinţilor lor.
„Cred că suntem în această situaţie şi din cauza unei legi a educaţiei care a fost promovată în mod pompieristic”, a fost opinia exprimată de şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, fără a preciza ce texte anume din lege i-au împiedicat pe elevi să ia Bacul.
Pe lângă faptul că inspectorul şcolar general nu pierde ocazia să dea vina pentru acest dezastru educaţional pe legea educaţiei promovată de fosta putere, aceasta consideră şi că „elevii în acest an au învăţat mai mult, dar fiind şi un examen corect desfăşurat, rezultatele au fost mai slabe”.
Cât de mult au învăţat absolvenţii de liceu din acest an, o arată rezultatele, prin cifre exacte: 2.054 de absolvenţi, din cei 3.373 care s-au prezentat la examen, au fost respinşi, nu au reuşit să obţină media 6. Aproape 1900 de elevi nu au reuşit să obţină nici măcar media 5.00.
Sunt şi absolvenţi cu rezultate foarte bune. Astfel, 160 de absolvenţi au obţinut medii între 9 şi 9,99, iar o elevă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu a obţinut media 10.00 la bacalaureat. Şi în acest an Colegiul Mihai Eminescu se situează pe primul loc ca promovabilitate în judeţ. 92,82% a fost nivelul de promovabilitate la această unitate de învăţământ la bacalaureatul 2012. La distanţă mărişoară se situează pe locul doi în judeţ Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, cu 73,36% promovabilitate, locul al treilea revenindu-i Colegiului Naţional „A.T. Laurian”, cu 73,18% promovabilitatea.
Sunt însă şi unităţi de învăţământ de la care niciun absolvent nu a reuşit să ia medie de promovare a examenului. În această situaţie sunt Grupul Şcolar Ştefăneşti şi Liceul de Cooperaţie Botoşani.
Doar faptul că Botoşaniul nu se plasează chiar la coada clasamentului naţional îi mai poate consola pe botoşăneni. Într-un clasament al judeţelor în funcţie de promovabilitatea la bacalaureat, Botoşani se află pe locul 22, un loc de mijloc la nivel naţional.
Rezultatele afişate nu sunt cele finale. Urmează contestaţiile care se depun astăzi, iar după corectarea acestora se afişează şi rezultatele finale. Nu se aşteaptă însă modificări de situaţie semnificative.
Ministrul educaţiei a anunţat că pentru cei căzuţi va fi o „vară fierbinte”. Profesorii vor fi mobilizaţi să facă în şcoli pregătire pentru sesiunea a doua a bacalaureatului, care va avea loc spre sfârşitul lunii august- începutul lunii septembrie. (Doina Marcu)