De ani de zile sediul primăriei arăta ca şi casa unei văduve. Vrajotis a scociorât prin bugetul local şi a găsit banii necesari să dea o altă faţă clădirii primăriei, pentru că mâna gospodarului de la poarta de intrare se cunoaşte. Călărăşenii sunt oameni gospodari, iar clădirea primăriei trebuie să arate străinilor care-i calcă pragul starea de spirit din comună.
N-au scăpat de severitatea noului primar nici o parte dintre angajaţii care tratau cetăţenii ca pe servitorii lor deşi raportul este exact invers, funcţionarul primăriei este în slujba cetăţeanului. Cum banii primăriei sunt puţini, Vrajotis s-a pus pe întocmit proiecte pentru a obţine finanţări de la judeţ şi guvern, de la UE nefiind posibil din cauza incompetenţei vechilor edili.
Mocirla uliţelor doar o amintire urâtă
Problema cea mai dificilă pentru locuitorii comunei erau uliţele desfundate la vreme de ploaie. Vrajotis s-a implicat nu numai cu mintea dar şi cu mult suflet şi a întocmit proiecte care să fie finanţare.
S-au pietruit 30 km de drumuri săteşti cu fonduri guvernamentale obţinute în urma proiectelor depuse. Faptul că primarul s-a apucat de treabă a cam stârnit mânia lui Pleşca şi a altor adversari, care au început să arunce cu noroi în realizările vizibile de acum. Numai că toate criticile răuvoitoare nu prind şi la alegătorii care s-au dumirit că alegerea lor din 2008 a fost una corectă..
Şi comuna Călăraşi a intrat în rândul comunelor supuse normelor europene de Mediu, fiind amenajate puncte de colectarea selectivă a gunoiului menajer. N-a fost uşor să se respecte această obligaţie, mai ales că primăria a trebuit să suporte o sumă din bugetul propriu. Dar ce-a fost greu a trecut.
Parcuri moderne
Dacă rămânem în domeniul Mediului, musai trebuie să facem referire şi la cele patru parcuri. La Pleşani, la Libertatea, la Călăraşi s-au amenajat parcuri de toată frumuseţea.
Parcurile au alei pietruite, bănci pentru odihnă, coşuri de gunoi, cabine WC ecologice şi chiar fântâni arteziene. Florile înnobilează suprafaţa parcurilor, dându-le viaţă şi culoare.
Copii au colţul lor de joacă, dotat cu fel de fel de aparate viu colorate. Acum bunicii îşi primesc nepoţii la ţară cu bucuria de a avea unde-i scoate şi ce le arăta. Dar câţi ştiu cu ce eforturi financiare şi muncă la întocmirea proiectelor s-au obţinut toate aceste realizări? Se spune că omul harnic sfinţeşte locul. Vrajotis este un primar harnic.
Cultura şi educaţia
Alături de dezvoltarea bazei materiale pentru activităţile sportive s-au asigurat condiţii şi pentru dezvoltarea culturii şi educaţiei. Şcolile au fost reparate şi aduse la condiţii de civilizaţie care să dea confortul cuvenit elevilor şi profesorilor.
La Grădiniţa din Călăraşi s-a amenajat, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Botoşani, un biblionet dotat cu patru calculatoare conectate la reţeaua de internet. În scurt timp se va inaugura şi această investiţie.
Pentru că în comună nu sunt posibilităţi de a se crea locuri de muncă, s-a iniţiat un program special pentru femei intitulat Femei pentru femei prin care au fost şcolarizate şi se mai şcolarizează acele femei care doresc să devină bone. Diploma eliberată are valabilitate europeană, aşa că doritoarele se pot angaja bone în orice ţară din UE.
Un alt program a vizat copii aflaţi în situaţii de risc familial, cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau aflaţi în plasament. Este un program umanitar de strictă necesitate în orice comună din judeţul Botoşani şi nu numai pentru că peste tot sunt copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
Modernizarea pieţei
Acum patru ani piaţa din Călăraşi era un teren mocirlos la vreme de ploaie. Primarul Vrajotis a găsit şi pentru ea un leac. Printr-un alt proiect a dat startul modernizării acestui spaţiu. S-a ridicat deja o hală care va adăposti mele din beton pentru legumicultori, chiuvete cu apă curentă şi se va continua cu sistematizarea spaţiului prin marcare de alei de acces şi spaţii comerciale.
Piaţa din Călăraşi are un renume aparte. Mulţi comercianţi din Botoşani frecventează această piaţă pentru că este una cu vad.
Comercianţii îşi vând mărfurile iar localnicii au de unde cumpăra tot ce au nevoie în gospodărie.O simbioză economică fericită.
O investiţie menită să dezvolte sportul local
Pe vremea când era viceprimar, Ioan Pleşca a pus ochii pe o suprafaţă de teren aflată la strada principală ce duce spre Pleşani. Omul îi găsise un rost în beneficiul şi prosperitatea afacerilor sale.
Terenul fiind în proprietatea Primăriei, Pleşca urmărea să facă un schimb, adică să dea el primăriei o bucată de teren de pe la marginea satului şi să primească terenul din buricul localităţii. Afacerea suna bine şi omul îşi freca fericit mâinile. Numai că după alegerile din vara lui 2008 Pleşca şi primarul Zelinschi n-au mai avut susţinerea localnicilor şi a trebuit să părăsească funcţiile. Noul primar, Vrajotis, n-a vrut să-şi lege numele de această escrocherie pe seama averii primăriei şi a blocat schimbul.
Acum pe acel teren se amenajează un complex sportiv. Deja vestiarele, dotate cu camere de aşteptare, duşuri şi grupuri sanitare sunt aproape finisate. Se lucrează intens şi la amenajarea terenului de fotbal cu covor sintetic.
În curând, tineretul din comuna Călăraşi va avea propriul teren pentru activităţi sportive, amenajat civilizat, aşa cum stă bine unei localităţi care se respectă.
Adrian Marcu