Soţul său, Ilie, deşi a ajuns la vârsta de 62 de ani, nu se poate pensiona nici măcar anticipat. Are o vechime de numai 34 de ani iar ca să se pensioneze anticipat îi lipseşte un an de muncă. Viaţa familie Pavăl a devenit mai grea din momentul în care fiul lor a fost părăsit de soţie iar cei doi copii minori au fost încredinţaţi spre creştere şi educare tatălui. Iar tatăl este o persoană fără carte, fiind crescut mai mult la o şcoală specială din Dorohoi, având probleme de natură psihică. Aşa că la viaţa grea din familie s-au mai adunat cei doi nepoţi şi tatăl lor care lucrează cu ziua prin sat.
În urmă cu două luni s-a produs şi nenorocirea cea mare. Silvia Pavăl a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a rămas paralizată pe partea dreaptă a corpului. De la Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, unde a fost dusă, a fost externată după puţin timp, considerându-se că spitalizarea sa grevează cheltuielile spitalului fără a se putea obţine o îmbunătăţire a funcţiilor biologice.
A fost internată în 19 august şi externată în 10 septembrie 2013. De atunci Silvia stă legumă în patul de acasă. O întoarce din când în când soţul ei. De hrănit este hrănită foarte greu pentru că nu poate înghiţi. I se dau numai lichide. Nu poate fi aşezată nici măcar în şezut. Stă întinsă pe spate iar spatele este o rană vie. De vorbit vorbeşte foarte greu pentru că este afectată şi gura. Are afectat şi plămânul iar cheagul de sânge de pe creier nu răspunde în nici un fel la tratament. Poate plânge, ceea ce face toată ziua pentru că a ajuns o povară pentru soţ, pentru cei din familie. A plâns şi când am filmat-o.
Pentru tratamentul care i s-a prescris trebuie bani mulţi. De unde? Pensia sa este doar de 500 lei şi din ea se întreţin cinci persoane.
Soţul, o rudă de la Botoşani, au încercat să obţină o pensie pe motiv de handicap. Pentru că nu este transportabilă, s-au dus cu actele la Comisia de specialitate. Numai că de aici medicii i-au spus că ea nu se încadrează

Am stat de vorbă cu primarul comunei Şendriceni, Petrică Nistor. Şi el este uimit de concluziile medicilor. Mi-a spus că are în comună pensionari pe bază de handicap care se comportă mai normal ca oamenii sănătoşi. De exemplu, într-una din zile primarul se chinuia să citească un anunţ afişat de un patron pe geamul magazinului. Nu avea ochelarii la el - i l-a citit fără ochelari un sătean pensionat pe motiv că are vederea scăzută.
Primarul consideră că ar fi normal ca soţul Silviei să fie considerat îngrijitorul soţiei, aşa cum sunt în multe alte cazuri, şi atunci îl va putea plătit ca îngrijitor de persoane cu handicap sever. Dar decizia aparţine medicilor de specialitate şi nu Primăriei Şendriceni.
Ieri, am vrut să iau legătura şi cu medicii de specialitate, adică cei din Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap. Am ajuns în Botoşani după ora de program al acestora. Voi încerca din nou astăzi. Sunt curios să aflu direct de la medicii specialişti cine şi cum a putut stabili că o persoană care nu se mai poate mişca şi nu se va mai ridica niciodată din pat, indiferent câte zile va mai avea de trăit, nu poate fi considerată cu handicap ci numai bolnavă.
Nu pot să nu amintesc aici de modul în care demagogul şi ticălosul de Eugen Nicolaescu care, aflat în opoziţie, critica acţiunea luată de Guvernul Boc de a reverifica dosarele pensionarilor pe bază de handicap, ştiindu-se că mulţi dintre acei pensionari obţinuseră pensia prin fel de fel de aranjamente.
Acum, că a ajuns ministrul Sănătăţii, acest ticălos a revizuit anul trecut nomenclatorul bolilor cu handicap şi a scos de pe listă bolile grave lăsându-le pe cele care permit aranjamente de culise. Iar recent, acest ticălos a redus cu 300 lista bolilor care pot fi tratate prin spitalizare. De exemplu, dacă eşti bolnav de hepatită, Nicolaescu a stabilit că nu-i nevoie de internare şi că boala se va trata acasă.
Ticăloşii aceştia au condamnat-o la moarte pe Silvia Pavăl, ne condamnă la moarte şi pe noi. Din biroul lor luxos stabilesc cine are voie să trăiască şi cine trebuie să moară. Totul pentru a economisi bani ca să aibă de unde fura. Dar ce am scris în acest articol este departe de drama familiei Pavăl care nu poate fi redată în cuvinte. Vizionarea reportajului vă va ajuta să înţelegeţi situaţia dramatică a Silviei.