Coborând, pentru înţelegerea fenomenului, pe toboganul istoriei, prima escală trebuie făcută în anul 1889, când Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua urmând să fie de atunci comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.
În timp, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890, dar ulterior, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte sărbători, regimul a „confiscat” sărbătoarea, transformând-o într-un uriaş mecanism propagandistic, marcat de manifestaţii uriaşe desfăşurate pe marile bulevarde, cu sute de mii de muncitori în ţinute festive, obligaţi să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe cu chipul „conducătorilor iubiţi”.
După 1990, importanţa propagandistică a zilei s-a diminuat, dar, la fel ca în „epoca de aur”, oamenii au continuat să se bucure de acest eveniment sărbătorindu-l prin ieşiri la iarbă verde, la mare ori la munte, în compania bucatelor tradiţionale: mici cu muştar şi bere rece.
Diversiunea
Aşa cum indică majoritatea surselor consultate, reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 Mai. Încă din anul 1872 circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. În 1886, Federaţia Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei, prin vocea lui George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”.
În acelaşi an, în ziua de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, un prim pas fiind reprezentat de faptul că 35 de mii de muncitori americani şi-au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore fără să le fie afectat salariul. Din păcate, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente mult mai violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. În timpul unei demonstraţii, la care au participat peste 65.000 de persoane, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la oi întreprindere de prelucrare a lemnului. Poliţia a intervenit cu duritate, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.
În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în aceeaşi piaţă. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei, în care au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal.
În urma acestor evenimente, 8 lideri de sindicat, consideraţi „anarhişti”, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 cu închisoarea pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit însă nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.
Sărbătoarea întregii lumi
În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data susţinerii, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a II-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să devină Ziua Internaţională a Muncitorilor. După ce, la 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA şi în majoritatea ţărilor europene, manifestarea a devenit un eveniment anual. 1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde nu este considerată o sărbătoare oficială dar, în majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este liberă.
În ţările comuniste, ziua a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Chiar şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai, a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai afla muncitorul, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.
Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens, ziua fiind transformată de nazişti într-o sărbătoare propagandistică. Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Peste timp, au apărut grupări radicale care, folosind retorica nazistă, au organizat în Germania proteste violente, având ca pretext ziua de 1 Mai.
În România post-decembristă, Blocul Naţional Sindical a organizat, în 2003, o adunare populară, cu mici, bere şi muzică, pentru a serba această zi, dar criticile nu au lipsit, la fel nici acuzaţiile de simpatii pro-comuniste, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conştiinţa populaţiei.
Astăzi, în judeţul Botoşani, ca în toată România de altfel, există numeroşi nostalgici, în special de vârsta a treia, care de 1 Mai oftează cu gândul la ziua liberă de atunci, la serbările câmpeneşti stropite cu bere şi mici, la primele obligatorii care veneau de la partid sau de la sindicat. (B.P.F.)
dacă ai bani, eşti bogat, judecătorii îţi vor da şi dreptate, chiar dacă nu ţi se cuvine
