Apărută în timpul Imperiului Habsburgic, ca o necesitate de apărare a identităţii şi intereselor naţionale româneşti, ea a dăinuit în timp, adaptându-se plenar la viaţa socială a comunităţii româneşti locale, indiferent de frământările istorice prin care a trecut. Ia fiinţă în 1862, sub denumirea de Reuniunea Română de Leptură în Cernăuţi, la iniţiativa unui grup de tineri inspiraţi de A. Pumnul, care aveau în spate boierimea bucovineană în frunte cu fraţii Alexandru şi Gh. Hurmuzachi.
Iniţial se dorea a fi o asociaţie care, prin cultură şi asistenţă socială, să ajute populaţia băştinaşă în faţa concurenţei acerbe la care era supusă prin imigrările şi colonizările masive sprijinite de stat. Ea îşi propunea să întemeieze o sală de lectură cu reviste, ziare şi cărţi, să sprijine tineretul studios şi să organizeze o bibliotecă. La constituire avea 185 de membri: 71 preoţi, 62 boieri, 52 funcţionari. Pe atunci învăţătorii şi profesorii români erau puţini şi cu o situaţie socială dificilă. Cu trecerea timpului, ei, alături de preoţi, vor constitui baza activităţii.
Limba Reuniunii, utilizată inclusiv în corespondenţa cu autorităţile statului, a fost româna scrisă cu alfabet latin. Viaţa a impus, după numai un an de funcţionare, modificarea statutului Societăţii. Cerinţele comunităţii pe care o reprezenta erau tot mai complexe. Activitatea Societăţii se îmbogăţeşte şi se diversifică. Ea polarizează în jurul ei viaţa culturală, socială, naţională a românilor din Bucovina, în strânsă legătură cu a celor din celelalte teritorii româneşti. Mari personalităţi ale culturii române îi devin membri de onoare: V. Alecsandri, A. Şaguna, Gh. Bariţiu, T. Cipariu etc.
Din 1867, Societatea se implică în chestiunea predării în şcoli a istoriei românilor. Cere înfiinţarea unei catedre de istorie naţională la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuţi, pe baza principiului că poporul trebuie să-şi cunoască istoria şi să se opună germanizării. Deoarece guvernul nu admite cererea, Societatea decide să organizeze ea un astfel de curs.
Dar pentru asta era nevoie de o nouă schimbare de statut, chestiune care se realizează începând din 1869, când asociaţia primeşte numele care-l poartă şi astăzi: Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Se dă o mare atenţie învăţământului românesc. Acordă burse pentru tineri la şcoli de toate felurile şi gradele. Tipăreşte manuale, editează cărţi pentru elevi. Societatea deschide Internatul de Băieţi cu 250 de locuri din Cernăuţi şi întemeiază, cu efort financiar deosebit, o şcoală normală particulară la Cernăuţi şi 14 şcoli primare particulare cu 25 de clase, 1400 de elevi şi 25 de învăţători.
În timp, Societatea a editat mai multe publicaţii în limba română şi a achiziţionat o tipografie care a fost pusă în slujba comunităţii. Ea a reacţionat când drepturile şi demnitatea populaţiei româneşti au fost încălcate, a întocmit memorii şi proteste. Pentru creşterea prestigiului comunităţii pe care o reprezenta, tot cu fonduri proprii, organizează turnee de teatru, şezători literare, zborul demonstrativ al lui A. Vlaicu din 1912 etc.
Apărătoare a intereselor noastre naţionale, Societatea a fost ocrotitoarea altor organizaţii culturale şi sociale româneşti. Sediul ei, Palatul Naţional din Cernăuţi, cumpărat cu mari sacrificii, a adăpostit toate societăţile culturale româneşti din Bucovina. Aici vor avea loc o parte din evenimentele din 1918 care au condus la unirea Bucovinei cu România.
Unirea a fost posibilă şi datorită Societăţii. După Unire, Societatea îşi continuă activitatea, concentrându-se asupra satelor. Se înfiinţează biblioteci populare şi secţii săteşti. La Cernăuţi se realizează Palatul Cultural din Piaţa Vasile Alecsandri, o construcţie monumentală proiectată de Horia Creangă. După 1945, Societatea şi-a desfăşurat, un timp, activitatea în exil.
În numele Societăţii s-au depus memorii în favoarea Bucovinei la Conferinţa de Pace de la Paris. În 1962, la New York, şi-a sărbătorit centenarul existenţei sale. În martie 1990, un grup de intelectuali reactivează Societatea. Ea îşi are sediul în Rădăuţi şi are circa 900 de membri, între care academicieni, profesori, medici, jurişti etc. din toată ţara.
A înfiinţat filiale în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, Târgu Mureş, Bacău, Suceava, Botoşani şi în localităţi din judeţul Suceava. La iniţiativa ei s-a înfiinţat Institutul Bucovina al Academiei Române de la Rădăuţi. În fiecare vară se organizează cursurile Universităţii Populare Ion Nistor.
Are o editură şi editează revista Septentrion. Şi-a amenajat o sală de festivităţi, o bibliotecă cu peste 5000 de volume şi un fond documentar bucovinean. Societatea este o pildă vie despre cum se poate organiza o comunitate, despre spiritul de iniţiativă culturală privată şi de sacrificiu al generaţiilor de altă dată. Ea afirmă cu argumente istorice şi culturale hotarul de nord-est al românităţii: pe Ceremuş, Colacin, Serafineţ şi Nistru, cum l-a fixat Ştefan cel Mare şi cum ni l-au lăsat moştenire strămoşii. MIRCEA IRIMESCU, preşedintele SCLRB , Crai nou
Romanian Global News
Politia spaniola in fata unei filiale a Grupului Bankia
