Eveniment crucial în Istoria Modernă a României, Unirea Principatelor Române a angajat întru făurirea ei floarea generaţiei de atunci a Ţării, trecută, în cea mai mare parte, prin focul Revoluţiei Paşoptiste, dătător de credinţă în victorie şi de simţământ al jertfei. Din păcate, orânduirea socialistă a exclus Masoneria Română din sistem, istoriografia comunistă a procedat la fel, omiţând, în lumina ideologiei regimului, să o aşeze pe locul cuvenit în tratatele şi manualele de istorie, mai punând bazele unei lacune în cunoştinţele noilor generaţii. Aşa că, în plan mare, naţional, poporul ştie doar de Societatea secretă „Frăţia” fondată în 1843, de către Ion Ghica, Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, ea fiind, în fond, Loja Dreptate – Frăţie, în care, printre fruntaşi, activa, totodată, şi botoşăneanul
Scarlat Vârnav (1813-1868), susţinător fervent al idealului de
Unire şi, anticipat, ale tuturor reformelor lui Cuza Vodă căci, intrând în tagma preoţească, nu avea la acestea decât o expresie –
„Popa Vârnav zice Da!”. Bunăoară, la alegerile pentru Divanul Ad-hoc, şi-a strâns consătenii din Hilişeul natal, conducându-i „Cu cea mai mare pompă, în sunetele clopotelor şi în clocoteala oacelor”, strigând în cor „Vivat Unirea, că a reînviat naţia română!”. Scarlat Vârnav a fost mereu alături de Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu, orientarea lor spre
Masonerie datorându-se, mai mult ca sigur, anilor de studenţie de la Paris, acolo unde gândeau atât de frumos la Revoluţie şi Unire, la viitorul României. La alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Unite Române şi-au adus contribuţia, neîndoielnic, cunoscuţii fii ai Botoşanilor, masoni, totodată, ca şi Domnul Cuza. Dimitrie Rallet (1815-1858), purtând blazonul unei vechi familii de boieri botoşăneni, este cel care a demascat fraudarea alegerilor, mascarada electorală şi jocul de culise al Caimacamului Nicoale Vogoride, publicând scrisorile compromiţătoare ale acestuia în „L’Etoile du Danube”, declanşând, astfel, un scandal european, fără îndoială, săvârşind un act de mare curaj politic. A fost membru al unei loji ieşene, a fost membru al Comietetului Central al Unirii – membru fondator -, Comitet constituit la Iaşi, în 1856, a fost deputat de Botoşani în Divanul Ad-hoc al Moldovei, a fost secretar al acestuia. Pleiadei de unionişti botoşăneni masoni i se înscrie şi poetul George Tăutu – aidoma înaintaşului său, Ionică Tăutul, „cărvunarul”, botoşănean, la rându-i – despre George Tăutu (1823-1885), George Călinescu scriind în monumentala „Istoria literaturii române” – „pe băncile şcoalelor de acum câteva decenii răsunau onestele versuri patriotice ale lui Gh. Tăutu”, poet care a cântat mult şi frumos Unirea, l-a slăvit pe Cuza, care a scris şi poezie satirică şi de dragoste, care a fost, cum altfel, bun amic cu I.V. Adrian (1837-1875), tot mason, publicist, scriitor satiric şi profesor la Botoşani şi tot mare unionist, dând tonul adeziunii botoşănenilor la Actul Unirii. Dimitrie Scarlat Miclescu (1820-1896), prim supraveghetor al Lojii Coroana lui „Ştefan cel Mare” din Botoşani, înscrie o activitate laborioasă în Epoca Unirii, evidenţiindu-se în calitatea sa de comisar pentru problemele împroprietăririi, sub Cuza Vodă, prezentându-i Domnitorului un tablou veridic al lumii satului, al abuzurilor şi fărădelegilor celor puternici la adresa ţărănimii oprimate, fapt care i-a adus frumoasa etichetă, „Amicul ţăranilor”, făcându-l să se lepede de blazonul unei faimoase şi vechi familii de boieri ai Moldovei, îmbrăcând straie ţărăneşti tradiţionale. Mihail Kogălniceanu, într-o şedinţă a Camerei, din 21 februarie 1887, îl aprecia astfel – „… om care a jucat un rol însemnat în ţara aceasta, care a purtat un nume din cele mai mari din Moldova… Dimitrie Miclescu e o figură care va sta şi în istorie”. Şi, a mai fost D.Sc. Miclescu semnatar al petiţiei adresată, în 1857, Marilor Puteri, semnatare ale Tratatului de la Paris, demascând activitatea Caimacamului Teodor Balş, a fost deputat al ieşenilor în Adunarea Ad-hoc, al dorohoienilor în Adunarea Electivă, a fost decan al Baroului din Botoşani, a fost profesor la Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani, a condus periodice botoşănene – „Opiniunea” – 1867, „Cucoşul în pragul uşii”, „Curierul de Dorohoi”. Pentru el, „fost prieten şi ministru al lui Cuza Vodă”, răsturnarea acestuia avea să fie „durerea cea mare a vieţii sale politice”.
Ne-am oprit, în acest număr, doar la câteva personalităţi remarcabile ale Botoşanilor, masoni, totodată, care au crezut în
Unire, au militat pentru ea şi au înfăptuit-o, au dat totul pentru o
Cauză mare a neamului românesc. (Ionel BEJENARU)