Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Administraţie
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7794 lei
1 USD = 4.3124 lei


Număr accesări
Astăzi:
4375
De la 07 Ianuarie 2003
72539956
1COMUNICAT DE PRESĂ

Începând de astăzi se pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale

  • 2 December 2019, 15:41
Primăria Municipiului Botoşani anunţă categoriile de persoane care îndeplinesc următoarele condiții:
1. sunt persoane vârstnice cu domiciliul în municipiul Botoșani, pensionari ai sistemului public de pensii care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referintă vârsta standard de pensionare de 65 de ani;
2. venitul net lunar provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular să fie mai mic sau cel mult egal cu 800 lei;
3. nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, respectiv indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat
că începând cu data de 02.12.2019 pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială Botoșani, în str. Săvenilor nr. 12, cererile pentru acordarea tichetelor sociale persoanelor - pensionari ai sistemului public de pensii din municipiul Botoșani, conform prevederilor H.C.L. nr. 288/20 decembrie 2016, precum și prevederilor H.C.L. nr.372/22 noiembrie 2019 privind modificarea art. 1 alin (1) lit. b) din HCL nr. 288/2016 privind acordarea unor beneficii de asistentă socială sub formă de tichete sociale, pensionarilor sistemului public de pensii din municipiul Botoșani, însoțite de copia actului de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară.
Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, din Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând din 9 decembrie 2019, respectiv a doua zi celei în care s-a depus cererea, între orele 8:30 – 16:30.
În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât și al beneficiarului, în original.
În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuita pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.
BIROUL DE PRESĂ

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Bancul săptămânii: Ardeleanul şi antichităţile
hHoroscopul săptămânii 2 – 8.12.2019
Presa`n gura lu` Rotundu: Emisiunea din 29 noiembrie 2019
Liberalii se cotonogesc unul pe altul şi împreună partidul
Ioan Rotundu
Ziua Naţională sărbătorită la Darabani
Aflaţi cine sunt cei care au confiscat demnitatea săvinenilor
Ioan Rotundu
Epigrama săptămânii
Ioan Mamaische
Ionică Nechifor lăsat de executorul judecătoresc fără maşină la scară
Ioan Rotundu
Sfaturile preşedintelui Iohannis şi surzenia liberalilor
Ioan Rotundu
Drama familiei Dumitraş, victimă a abuzurilor mafiei imobiliare
Ioan Rotundu
Ticăloşii din PNL Botoşani mai ticăloşi decât cei din PSD
Ioan Rotundu
O nouă ticăloşie marca PSD – ALDE: mită pentru jurnalişti
Ioan Rotundu
Magia Sărbătorilor cuprinde Botoșanii
Presa`n gura lu` Rotundu: Emisiunea din 6.12.2019
Primăria comunei Mihai Eminescu: N ATENTIA CETATENILOR
Lumea lu' Rotundu: Eroi sau şarlatani?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă