De-a lungul secolelor în istoria comună a frumoasei Bucovine Eminesciene şi a surorii sale, nefericita Basarabie ”trecută prin foc şi sabie”, au existat foarte multe zile nefaste. Ca să le enumerăm pe toate ne-ar trebui un spaţiu mult mai mare decât cel rezervat acestei tablete, menite să deschidă paginile adiţiei actuale a „Arcaşului”.
Luate la un loc, ele reprezintă, de fapt, întreaga istorie de un tragism aparte a neamului românesc. Cu atât mai mult cu cât, cele patru imperii – otoman, ţarist, austriac şi sovietic – ce şi-au rostogolit zeci şi sute de ani tăvălugurile lor peste pământurile Bucovinei şi Basarabiei, ambele binecuvântate de Dumnezeu să fie ale noastre dintru-nceput. Fiecare dintre aceste imperii hrăpăreţe n-a făcut altceva decât să mutileze trupul frumoaselor provincii româneşti, sfârtecându-le ba dintr-o parte, ba din alta.
Astfel, răbojul dăinuirii noastre în timp şi spaţiu poate fi citit numai cu ochii inimii şi memoria sângerând. Căci prea multe zile fatidice sunt scrijelite pe el. Zile şi date pe care ca „urmaşi ai Romei” şi ai dacilor liberi, nu avem dreptul să le lăsăm pradă uitării cele oarbe. Nici noi, nici copiii copiilor noştri. În veci.
Un loc aparte printre toate zilele nefaste ale istoriei noastre îl ocupă ziua de 28 iunie 1940.
Ea este, de fapt, cea mai neagră zi din istoria Bucovinei şi Basarabiei. Cu ea a început calvarul neamului nostru, ascuns cu dibăcie diabolică de ciracii fostului Imperiu Roşu, care au tot căutat să prezinte invaziile ruseşti ca pe nişte binefaceri pentru românii bucovineni şi basarabeni. Cam acelaşi lucru îl fac şi moştenitorii lor de acum, încercând să inducă lumea în eroare. La un moment dat în capcana lor înşelătoare am căzut şi noi, cei npscuţi după declanşarea evenimentelor la care ne referim, crezând propagandei comuniste. Slavă Domnului că ne-am dumirit la timp.
Dar gustul amar al minciunii îl simţim şi acum în cerul gurii. Iată de ce, în paginile acestui număr de ziar n-am făcut altceva decât să readucem în atenţia domniilor voastre, dragi cititori, unele documente, fotografii, mărturisiri, cifre şi date, fapte şi alte lucruri cunoscute de generaţiile mai în vârstă, cu speranţa că generaţiile mai tinere vor putea şi ele înţelege mai uşor ce au însemnat invaziile ruseşti în Bucovina şi Basarabia, sau aşa-zisa „eliberare” sovietică după care au urmat masacrarea românilor la Lunca şi Fântâna Albă, deportările din 13-14 iunie 1941 şi de mai târziu, când cei mai buni gospodari din teritoriile noastre strămoşeşti au fost duşi în nordul Siberiei, la Vorkuta şi Vladivostok, pe insulile Kurile, în Kazahstan, şi-n alte locuri îndepărtate de unde nu s-au mai putut întoarce acasă.
Pentru că n-avem dreptul să uităm cine i-a scos pe conaţionalii noştri din teritoriile lor strămoşeşti ca să înlesnească astfel imigrarea străinilor în „dulcea” până atunci Bucovină ştefaniană, schimbând astfel caracterul ei etnic. Pentru că, toate relele câte s-au întâmplat de 70 de ani încoace în Bucovina şi Basarabia sunt consecinţele directe ale Pactului dintre Stalin şi Hitler, care cu apucăturile lor de fiare monstruoase s-au dovedit a fi mai sângeroşi decât Atila, Gingishan, Tamerlan, Timur şi decât alţi conducători al hoardelor tătaro-mongole.
Cât priveşte alte consecinţe ale cârdăşiei lor, mai avem a afla şi a scrie despre ele.