Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului, puţin după ora 9.00. La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea casa în proporţie de cca. 80%, iar acoperişul era prăbuşit.
Întrucât proprietarul, în vârstă de 54 de ani, nu era de găsit, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Acesta a fost descoperit decedat în dormitorul casei.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani