Se pare că la nivelul judeţului Botoşani nici în anul şcolar 2006-2007 nu va putea începe programul
„A doua şansă pentru învăţământul primar”. Deşi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani şi-a arătat disponibilitatea să implementeze acest proiect, cererile din partea celor care doresc să se înscrie la cursuri sunt foarte puţine. Până la ora actuală doar şase persoane şi-au depus cererile de înscriere în acest program.
„Am primit solicitări, dar pe diferite nivele. Pentru ca acest program să se poată derula, trebuie formate grupe de cel puţin zece persoane pe acelaşi nivel pentru că nu există genul de simultan. Cei care se înscriu sunt testaţi pentru a se stabili dacă intră în anumite criterii. Nu cred că acest program se va face la Botoşani, dacă primim mai multe cereri el va începe din octombrie”, susţine inspectorul general adjunct, Daniela Biolan. În programul
„A doua şansă pentru învăţământul primar” se pot înscrie persoane care au depăşit cu cel puţin patru ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare învăţământului primar. Programul are o durată flexibilă, dar se poate micşora în funcţie de competenţele dovedite în domeniul educaţiei de bază. Acest program reprezintă de fapt o continuare şi o completare a
„Programului de combatere a marginalizării şi excluderii sociale şi profesionale a tinerilor” care au abandonat învăţământul obligatoriu şi nu au dobândit competenţele necesare ocupării unui loc de muncă. Forma de organizare a procesului de învăţământ în programul
„A doua şansă pentru învăţământul primar” poate fi învăţământul de zi, seral sau comasat. Acest lucru este hotărât de consiliul de administraţie al fiecărei scoli împreună cu elevii înscrişi în program. (Margareta NICHIFOR)