Peste 4500 de persoane din judeţ şi-au vândut pământul convinşi că vor primi renta viageră de 100 de euro pentru fiecare teren înstrăinat. Acum vor primi de la stat doar 75 de euro pe hectar. 25% din renta viageră agricolă li se va tăia şi celor care şi-au arendat terenurile. Aproape 4500 de vârstnici sunt în această situaţie. În loc de 50 de euro pe hectar, vor primi cu 12,5 euro mai puţin.
Ionel Oniciuc, directorul Biroului Judeţean de Rentă Viageră susţine că semnale privind nemulţumirea rentierilor sunt deja la nivelul judeţului, măsura de diminuare a rentei suprapunându-se peste cea de diminuare a pensiilor. Este o măsură temporară, dar oamenii sunt nemulţumiţi, nu înţeleg această atingere adusă dreptului lor, chiar dacă vine într-un moment în care este absolut necesară economia la bugetul de stat, prin orice formă, a declarat Ionel Oniciuc. În total, în judeţ sunt afectaţi de această măsură privind diminuarea rentei viagere, peste 9.000 de vârstnici. (Doina Marcu)