La cursul pentru calificarea de inspector resurse umane vor fi admise doar persoane care au absolvit liceul cu diploma de bacalaureat, şi la acest curs fiind 25 de locuri.
Un al treilea curs care va demara în luna februarie se adresează şomerilor cu studii incomplete şi oferă posibilitatea calificării sau recalificării în profesia de operator confecţioner, fiind 25 de posturi rezervate şomerilor la acest curs. Toate sunt cursuri gratuite pentru şomeri, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt al AJOFM Botoşani.
În prezent sunt în derulare alte trei cursuri de calificare, unul de lucrător în comerţ, altul de manichiurist-pedichiurist şi un al treilea de ospătar. La toate s-au înscris câte 20 de persoane. (Doina Marcu)