De ieri a fost interzis accesul oricărei persoane care dorea să intre în Spitalul Judeţean Mavromati în afara orelor de program, în pofida taxei de zece mii de lei care era instituită până acum. Acum câteva luni s-a hotărât ca persoanele străine care intră în spital în afara orelor de vizită să fie taxate cu zece mii de lei, banii folosiţi pentru efectuarea curăţeniei. În timp, chiar dacă măsura a fost hulită la început, a fost învăţată de oameni, aceştia achitând taxa pentru a urca pe secţii. Chiar dacă s-au adunat sume frumuşele din taxa de acces, se pare că actuala conducere nu este mulţumită de situaţia din secţii, de aceea s-a luat hotărârea ca vizitatorii bolnavilor să poată intra nestingheriţi numai între orele 14 şi 17. În celelalte intervale orare nimeni în afara angajaţilor nu are voie să intre în secţii. Ovidiu Mimor, directorul spitalului, a declarat că se sacrifică nişte fonduri pentru liniştea şi curăţenia din spital. Chiar dacă vom pierde bani, fiind adunate sume importante din taxa de intrare, prefer să ne lipsim de o parte din aceştia doar pentru a avea linişte şi curăţenie pe secţii. Curăţenia este la pământ cu atâţia vizitatori, microbii fiind prezenţi chiar dacă făceam curăţenie. Principalul motiv a fost că nu se putea asigura curăţenia pe unele secţii, unde era esenţială, cum este cazul secţiei de Chirurgie. Următorul motiv a fost că medicii nu puteau să-şi facă datoria, de o parte pacientului punându-i-se linie intravenoasă şi de partea cealaltă însoţitorul să-l mângâie pe cap. Trebuie să-i lăsăm pe medici să-şi facă datoria liniştiţi dimineaţa. Nu este o măsură restrictivă, dorim să fie curăţenie şi linişte pentru bolnavi, a declarat Ovidiu Mimor. Pe primul trimestru al acestui an s-au adunat din taxa de intrare peste 80 milioane lei. Prin interzicerea accesului vizitatorilor această sumă va fi mult mai mică. Directorul administrativ al Spitalului Judeţean, Ioan Lozneanu, a declarat că vor mai fi cazuri în care se va putea urca la bolnavi. Dacă o rudă a pacientului va trebui să aducă acestuia medicamente, hrană sau orice este necesar, atunci cu dispensă din partea şefului de secţie va putea să aibă acces pe secţie, dar cu o condiţie, să achite suma de zece mii de lei. Chiar dacă acum este mai dificil, oamenii se vor învăţa. Am avut discuţii cu unele firme şi vom trece la folosirea unor ecusoane pentru cadrele medicale pentru a fi mai uşor de legitimat, a menţionat Ioan Lozneanu. (Dănuţ ROTARIU)