Miercuri seară, Vasile V., de 30 ani, în timp ce conducea autoturismul Dacia Solenza, pe strada Sf. Ioan Romanul din Dorohoi, s-a ciocnit frontal cu o ambulanţă condusă de Marius M., de 31 ani. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că nici unul dintre ei nu a circulat pe partea dreaptă, apropiindu-se de axul drumului cu intenţia de a ocoli nişte gropi din carosabil nesemnalizate corespunzător, moment în care au intrat în coliziune frontală. Chiar dacă cei doi şoferi încercau să evite gropile din asfalt au fost găsiţi vinovaţi amândoi de producerea accidentului. În urma impactului ambele autoturisme au fost avariate uşor, valoarea pagubelor fiind de circa 500 lei. Ambii conducători au fost testaţi alcoolscopic cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ fiind sancţionaţi contravenţional, stabilindu-se culpă comună, a spus Tiberiu Furdui, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. (Dănuţ ROTARIU)