Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2811
De la 07 Ianuarie 2003
123136551
pnl

Acordul privind înfiinţarea Fundaţiei Gojdu, retrimis la comisii

  • 16 June 2006, 23:00
Dorinţa unei expertize temeinice asupra adoptării unei declaraţii politice unilaterale la textul Acordului româno-ungar pentru înfiinţarea Fundaţiei Publice „Gojdu”, încheiat la 20 octombrie 2005, a constituit, joi, motivul retrimiterii actului normativ la comisiile de specialitate ale Senatului. Propunerea unei expertize a fost avansată de senatorul PNL Norica Nicolai, în numele grupului Alianţei D.A. PNL-PD. Decizia retrimiterii la comisie a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, semnat la Bucureşti, la 20 octombrie 2005, a fost luată cu 55 de voturi pentru şi 44 împotrivă. Textul declaraţiei politice unilaterale, asupra căreia senatorii majorităţii parlamentare vor să se mai consulte cu un specialist în drept internaţional, a fost votat, într-o primă etapă, de comisiile de cultură şi juridică. Declaraţia prevede că textul acordului nu aduce în nici un fel atingere existenţei, funcţionării şi obiectivelor Fundaţiei non-profit „Gojdu”, cu sediul la Sibiu, şi nici drepturilor acesteia, în calitate de continuatoare a Fundaţiei 'Gojdu', create în baza testamentului lui Emanuil Gojdu, asupra bunurilor mobile şi imobile din Budapesta, care au aparţinut, înainte de naţionalizare, Fundaţiei „Gojdu”. De asemenea, declaraţia stipulează că textul noului document nu aduce atingere Acordului dintre România şi Ungaria privind reglementarea defintivă a afacerilor interesând Fundaţia „Gojdu”, semnat la Bucureşti, la 22 octombrie 1937, care continuă să rămână în vigoare. Potrivit Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza, care a luat cuvântul în plenul Senatului, Acordul dintre România şi Ungaria din 1937, ratificat de parlamentele ambelor ţări, şi care este în vigoare reprezintă temeiul politic în virtutea căruia Fundaţia 'Gojdu' poate intra în posesia moştenirii testamentare. Acordul prevede crearea unei Fundaţii Publice Româno-Ungare „Gojdu”, cu sediul în curţile Gojdu din Budapesta, care să valorifice simbolistica personalităţii lui Emanuil Gojdu. Prin acordul semnat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare la 20 octombrie 2005, se prevede ca fundaţia să ofere burse de studii pentru tinerii din cele două ţări, iar activitatea acesteia să fie finanţată, pe baze paritare, de cele două guverne. De asemenea, se prevede înfiinţarea unor instituţii ca Muzeul Memorial 'Emanuil Gojdu', Biblioteca 'Emanuil Gojdu' sau Institutul Parteneriatului Strategic Româno-Ungar „Emanuil Gojdu”. În cadrul şedinţei în plen de joi, senatori din întreg spectrul politic şi-au exprimat, pe durata a mai mult de trei ore, punctele de vedere pro şi contra acestui controversat acord româno-ungar. Senatorii majorităţii au susţinut necesitatea ratificării acordului, subliniind că nu există nici o suprapunere între Fundaţia Publică Româno-Ungară „Gojdu” şi Fundaţia „Emanuil Gojdu” de la Sibiu, aceasta din urmă având, în continuare, posibilitatea să revendice în justiţie bunurile şi patrimoniul fundaţiei constituite în 1870. Pe de altă parte, senatorii opoziţiei au contestat dreptul statului român de a se amesteca într-o problemă de drept civil. Senatorul PSD Adrian Păunescu, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, sesizată pe fond, alături de cea juridică, asupra acestui acord, a apreciat că prin actul normativ semnat de cele două părţi la Bucureşti, în 20 octombrie 2005, se „manevrează trecutul”. Adrian Păunescu a relevat faptul că demersul Guvernului României ignoră rolul şi importanţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ca beneficiară de drept a voinţei testamentare a lui Emanuil Gojdu. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, consideră că acordul româno-ungar confiscă moştenirea testamentară, de aproximativ două miliarde de euro, lăsată de Emanuil Gojdu poporului român şi a acuzat guvernul de superficialitate în semnarea acestui act normativ. Senatorul PSD Antonie Iorgovan a atacat guvernul, pe probleme juridice, apreciind că acesta nu avea dreptul să încheie acordul 'Gojdu', ci doar să-l negocieze. Antonie Iorgovan a mai afirmat că dreptul la moştenire este un drept fundamental stipulat în Constituţie, iar guvernul nu avea dreptul să emită o ordonanţă de urgenţă în acest domeniu. Preşedintele Comisiei juridice, senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs, l-a contrazis pe Antonie Iorgovan şi a demonstrat că ordonanţa de urgenţă a fost motivată, aşa cum cere Constituţia. În expunerea de motive este precizat faptul că ordonanţa de ratificare a acordului a fost necesară pentru constituirea unei baze legale pentru finanţarea Fundaţiei Româno-Ungare „Gojdu”, începând cu anul 2005. Totodată, ideea unei declaraţii politice unilaterale a fost respinsă de senatorii opoziţiei, care susţin că un acord poate fi ratificat sau nu de parlament, întrucât nu i se poate aduce nici o adăugire ulterior semnării. Proiectul de lege va intra, din nou, în dezbaterea Senatului, cameră cu putere decizională în acest caz, pe 22 iunie.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


AVAS continuă procedura de executare silită a SIF Moldova
Românii cumpără tot mai multe maşini străine
Horoscop
Caznele unui preot bolnav de Parkinson
Scuturat ca de friguri, preotul spune totRudele deputatului Malaimare l-au scăpat de deportare Deputatul merge adesea la cimitir
Apocalipsa din administraţie
Directorii de instituţii s-au prezentat la raport
Taximetrişti reclamă piraţii auto
Topul miniştrilor sănătăţii
La pas, în comunităţile de romi
A venit vacanţa de vară!
Bani mai mulţi la concediu
Cu moldovenii prin Botoşani
Campioni naţionali la Taekwondo
Două zile de coşmar pentru contravenienţi
Guvernul, sindicatele şi elevii
România şi Bulgaria vor intra în UE la 1 ianuarie 2007
Aştept să mi se comunice oficial decizia CNSAS şi o voi contesta
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog