Adaptarea contractelor de vânzare la era consumerismului

In conditiile in care suntem in plina era a consumerismului, se impune sa acordam atentie acelor prevederi care protejeaza consumatorul atunci cand achizitioneaza varii produse. In acest sens punctam faptul ca, pe langa anumite acte normative consacrate acestui subiect, ca de pilda Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora (Legea 449) si Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, dreptul comun, atunci cand reglementeaza contractul de vanzare, impune in sarcina vanzatorului si o obligatie de garantie pentru buna functionare a produsului instrainat.
Astfel, in afara de garantia contra viciilor ascunse, vanzatorul care a garantat pentru un timp determinat buna functionare a bunului vandut este obligat, in cazul oricarei defectiuni ivite inauntrul termenului de garantie, sa repare bunul pe cheltuiala sa. Or, este de notorietate faptul ca in cele mai multe cazuri, in vederea atragerii consumatorilor, vanzatorii acorda astfel de garantii de buna functionare pentru anumite perioade de timp.
Daca reparatia este imposibila sau daca durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut. In lipsa unui termen prevazut in contract sau in legea speciala, durata maxima a reparatiei este de 15 zile de la data la care cumparatorul a solicitat repararea bunului.
In ipoteza in care vanzatorul nu va inlocui bunul intr-un termen rezonabil, acesta va fi obligat ca la cererea cumparatorului, sa restituie pretul primit in schimbul inapoierii bunului. Referindu-se la termenul rezonabil in care bunul ar trebui inlocuit, regulile de drept comun nu detaliaza criterii de evaluare a termenului ci precizeaza doar faptul ca termenul va fi apreciat in functie de imprejurari. Putem considera ca in acest caz se va avea in vedere natura bunului pentru a determina care este termenul rezonabil in care acesta ar fi putut fi inlocuit.
De remarcat si faptul ca intr-o astfel de situatie, cumparatorul va putea obtine pretul bunului doar in cazul in care au fost parcurse etapele mai sus punctate, respectiv a restituit bunul in vederea repararii acestuia, dar acesta nu a putut fi reparat sau reparatia ar fi depasit termenele stabilite in acest sens.
Pentru a putea beneficia de remediile legale mai sus indicate, cumparatorul are obligatia sa comunice defectiunea de indata ce a descoperit-o si, in orice caz, inainte de implinirea termenului de garantie, in caz contrar fiind decazut din dreptul de garantie. Sanctiunea decaderii se aplica si in cazul in care vanzatorul a garantat ca bunul vandut va pastra un timp determinat anumite calitati.
Cu titlu de exceptie, vanzatorul nu datoreaza garantia pentru buna functionare a produsului, daca se dovedeste ca defectiunea s-a produs din cauza modului in care cumparatorul a utilizat bunul. Astfel, daca a folosit sau pastrat bunul in alte conditii decat cele normale, potrivit instructiunilor scrise care i-au fost comunicate de catre vanzator, cumparatorul va fi in considerat in culpa si nu va beneficia de aceasta garantie. In acest caz, pentru a determina culpa cumparatorului, se vor avea in vedere inclusiv instructiunile scrise de utilizare a produsului care au fost comunicate de catre vanzator cumparatorului.
In cazul refuzului vanzatorului de a inlocui produsul/restitui pretul, dupa caz, va reveni vanzatorului obligatia sa dovedeasca culpa cumparatorului.
S-a punctat in literatura de specialitate ca prin aceasta institutie a garantiei pentru buna functionare s-au impus obligatii si in sarcina cumparatorului, respectiv sa utilizeze produsul in conformitate cu instructiunile scrise comunicate de catre vanzator si respectiv sa comunice defectiunea in termenul legal sau in termenul contractual agreat.
Vanzatorul si cumparatorul vor putea reglementa aceste aspecte prin contractul de vanzare, inclusiv elemente de identificare a produsului, scopul utilizarii, termen de garantie, modalitati de asigurare a intretinerii, durata perioadei de garantie.
In acest sens este de remarcat faptul ca in cazul in care vanzatorul ar urmari limitarea obligatiei sale de garantie de buna functionare, legea 287/2009 privind Codul Civil nu include nicio prevedere in acest sens, insa potrivit prevederilor Legii 449, clauzele contractuale sau intelegerile incheiate intre vanzator si consumator (consumatorul fiind in acest caz definit ca orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in cadrul contractelor care intra sub incidenta Legii 449, actioneaza in scopuri in afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale), inainte ca lipsa de conformitate a produsului sa fie cunoscuta de catre consumator si comunicata vanzatorului, care limiteaza sau inlatura, direct ori indirect, drepturile consumatorului, astfel cum sunt prevazute de legea 449, sunt nule de drept.
O prevedere similara se regaseste si in Legea 240 care prevede faptul ca orice clauze contractuale de limitare sau de exonerare de raspundere a producatorului sunt lovite de nulitate.
In conditiile in care consumatorul a devenit in ultimii ani un personaj din ce in ce mai important si legislatia ii confera din ce in ce mai multe mijloace de a se proteja, este necesar ca in contractele de vanzare sa se prevada faptul ca respectivul cumparator a acceptat in mod expres orice clauze prin care vanzatorul propune limitarea raspunderii sale.