Sarcă, în vârstă de 60 de ani, a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Transporturi în 1984, iar în perioada 1987-1989 a urmat un curs de informaţii externe. În 2005 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
A fost ofițer operativ de informații în perioada 1990 1992, iar în perioada 1992 1997 a fost în misiune externă de lungă durată, potrivit CV-ului de pe site-ul SIE. A fost numit adjunct al directorului SIE în noiembrie 2005.
Serviciul de Informații Externe este condus, din septembrie 2016, de Silviu Predoiu, adjunct al șefului SIE care a preluat însă interimatul după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Deși au trecut aproape doi ani de la demisia acestuia, președintele Klaus Iohannis nu a înaintat Parlamentului nicio propunere. Șeful statului are nevoie de o majoritate parlamentară calificată pentru ca propunerea sa să treacă de votul celor două camere.
Agentia de stiri HotNews