Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
2726
De la 07 Ianuarie 2003
70453892

Adolescenţi ajunşi la spital după chefuri

  • 18 April 2012, 23:00
În ultima săptămână doi adolescenţi au avut nevoie de îngrijiri medicale după consum de băuturi alcoolice. Băieţii, în vârstă de 15 şi 16 ani, ambii din municipiul Botoşani, au ajuns la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean „Mavromati” după ce au consumat şampanie şi, respectiv, votcă.
Primul dintre cei doi pacienţi a ajuns de Paşti în atenţia medicilor pediatri, fiind adus de colegi la spital pentru că îi era foarte rău, avea greţuri şi stare de vomă, şi abia se mai ţinea pe picioare.
„De la şampanie, au spus colegii lui care l-au adus în spital. Nu mai consumase băuturi alcoolice şi i s-a făcut rău de la vreo două, trei pahare de vin spumos. A băut pentru prima dată, i-a plăcut şi după câteva pahare nu a mai ştiut ce se întâmplă cu el”, a declarat un cadru medical.
Celălalt adolescent, de 16 ani, a consumat votcă în compania unor tineri trecuţi de vârsta majoratului. Şi acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza stării de beţie avansată. Cadrele medicale spun că de la începutul anului au avut mai mult de zece cazuri de copii şi adolescenţi care au fost spitalizaţi după beţii.
Printre aceştia, şi fete. În perioada sărbătorilor a devenit aproape o obişnuinţă ca printre pacienţii de la Pediatrie să se numere şi copii sau adolescenţi aduşi de la chefuri în stare de ebrietate. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Cocoşul lovit şi omul cinstit
Cum a oprit Armata Română revoluţia mondială
Grec bogat, vând insulă. Accept variante, asigur discretie
Credinţa în Dumnezeu este iî declin în întreaga lume
cu excepţia Rusiei, Sloveniei şi Israelului
Cum va fi vremea joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti
Ne dorim ca maghiara să devină limbă oficială la nivel regional
Tensiuni în USL din cauza unei candidaturi de sector
PSD şi PNL se ameninţă reciproc cu ruperea protocolului
Sarmale şi vin de Sfântul Gheorghe pentru botoşăneni
Jandarmii au intervenit pentru un câine periculos
Astăzi încep Zilele Botoşaniului - programul festivităţilor
Concediat ca medic, vrea primarul Botoşanilor
Medici de la Spitalul SF. Spiridon din Iaşi vor colabora cu UPU Botoşani
Oficialii sistemului sanitar vor mai mulţi medici la ţară
Botoşani: Municipiul va fi înţesat cu camere video
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă