Controalele efectuate de inspectorii botoşăneni din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) lasă unora dintre agenţii economici "răni" adânci. Pentru că încalcă prevederile legale şi nu doresc să intre în legalitate ajung pe lista neagră. Un exemplu în acest sens sunt societăţile care folosesc angajaţi fără a le întocmi forme legale de muncă şi contracte de muncă. "De la începutul acestui an, cea mai mare amendă pentru munca fără forme legale a fost primită de o societate cu profil de confecţii, care a fost sancţionată cu 210 milioane de lei ROL. Pentru fiecare persoană prinsă fără forme legale de muncă, amenda prevăzută de normele legale este de 15 milioane de lei ROL, dar cumulată nu poate depăşi un miliard de lei vechi", a spus Roxana Gavril, responsabil birou relaţii mass-media din cadrul ITM. În topul sancţiunilor se numără o amendă de 75 milioane de lei ROL şi mai multe de 45 milioane de lei ROL. Nimic nu-i deranjează mai tare pe cei care conduc frâiele acestor firme, decât să îşi vadă numele societăţii în presă. Justifică această doleanţă pentru că nimeni nu mai vine să se angajeze la ei şi, astfel, pierd toţi banii investiţi în utilaje şi dotări. Însă, fiecare dintre cei care ajung în această situaţie ar trebui să se gândească înainte de a încălca prevederile legale. (Petronela MELENCIUC)