Pentru a doua oară în această săptămână un alt poliţist de frontieră este prins beat la volan pe drumurile judeţului. Lucrătorii Poliţiei oraşului Ştefăneşti l-au oprit în trafic pe Florin Cristian B., agent în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră- SPF Stânca. Luat la control, organele de poliţie au constatat că agentul de frontieră se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest a reieşit o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, agentul a fost dus la Spitalul Truşeşti pentru recoltarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei. Având în vedere că a fost depistat beat la volan, agentului i s-a reţinut permisul de conducere şi i s-a eliberat dovada fără drept de circulaţie. Totodată, acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală. (Margareta NICHIFOR)