Cei din Prefectura Botoşani încă nu s-au dezmetecit despre ce vrea Semiramida şi n-au avut încă o reacţie pe măsura pretenţiilor sale. Vezi, domn Costică, dacă ai privit cu pasivitate la cum se fituiesc fondurile alocate integrării ţiganilor şi n-ai discriminat-o cu vreun control competent?! N-ai lăsat-o pe mâna cui trebuia, nu te lasă ea acum. Se va ţine scai de banii Prefecturii precum iganii lui Budai Deleanu de carele cu alimente!
Tinerelul Cosmin Anderei, ala cum îi stă bine unui copil cuminte, s-a jucat recent de-a calificativele profesionale. A auzit el că-i o joacă bănoasă, dacă ştii cum să faci jocul atractiv. Şi l-a făcut! Au primit din partea copilului jucăuş calificative de Foarte bine vreo trei şefi din Primărie, printre care şi Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Locale. Probabil pentru modul în care sunt distruse bunurile publice chiar sub ochii haidamacilor în uniformă. Năbădăiosului Eugen Ţurcanu, pe care Cosmin îl lăuda acum câteva zile că a mai lăsat prin oraş doar doi câini, l-a pricopsit doar cu un satisfăcător. Obrăznicătură, de ce faci discriminări aşa brutale şi nu te joci cu toţi la fel? Oricum îţi vor lua funcţia de viceprimar şi-ai să te smiorcăi mult şi bine!
Fariseii în sutană au început cerşitul de bani pentru plata utilităţilor la biserică. Cică să plătească credincioşii factura la curentul electric şi celelalte utilităţi că ei au leafă mică, fete de măritat şi bugetul mic nu le permite să întreţină apartamentul, casa de vacanţă, maşina bengoasă başca banii de concediu peste graniţă, să vadă şi ei cum stau cu credinţa păcătoşii din lumea întreagă. Bine mă, afurisiţilor, dar cu banii de pe botezuri, cununii, înmormântări ce faceţi? Dar cu zecile de mii adunate la Crăciun şi Bobotează ce-aţi făcut? Dar banii din cutia milei unde s-au evaporat? Dar donaţiile şi sponsorizările pe care le adunaţi pe tot parcursul anului unde-şi găsesc obştescul sfârşit de n-ajung să acopere facturile? Sau pe noi ne speriaţi cu Iadul iar voi îl veneraţi prin lăcomie şi averi adunate cu japca? Gata cu prosteala voastră popească că ne-a ajuns cuţitul la os de câtă lăcomie daţi dovadă!