Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3370
De la 07 Ianuarie 2003
123137110
pnl

Apă potabilă, pe strada Spitalului, cu bani din buzunar

  • 11 August 2010, 23:00
Lăudabilă, iniţiativa unor cetăţeni din localitatea Flămânzi a făcut recent ca, pe strada Spitalului, să fie realizat un obiectiv la care mulţi localnici încă visează: aducţiunea de apă. La iniţiativa cetăţeanului Petrică Chihaia, care, s-a dovedit nu numai un bun gospodar ci şi un bun organizator, vecinii acestuia au decis, fiecare cum poate, să strângă cureaua şi să rezolve în comun, pe strada respectivă, spinoasa şi eterna problemă a alimentării cu apă potabilă.
Lucrarea a fost efectuată cu ajutorul viceprimarului Dan Oloeriu, care a contribuit la obţinerea autorizaţiei de construcţie şi a intermediat realizarea lucrării cu constructorul, NOVA APA SERV. În prezent, peste 30 de familii de pe strada Spitalului, beneficiază, cu cheltuieli nu foarte mari, de circa 2.000 lei (20 milioane lei vechi), de apă curentă.
„Lucrurile nu se vor opri aici, Consiliul Judeţean având în derulare un proiect în care este prinsă şi localitatea Flămânzi, în valoare de 18 milioane de euro, proiect care acoperă 90% din necesarul de apă al localităţii noastre. Dar oamenii, efectiv, nu au mai avut răbdare şi au investit în reţeaua de apă bani din propriul buzunar, mai ales că până la implementarea proiectului ar putea să mai treacă un an sau chiar doi. Deocamdată se lucrează la Studiul de Fezabilitate şi sperăm că, până în luna decembrie, vom putea depune cererea de finanţare”, ne-a spus Dan Oloeriu, viceprimarul oraşului Flămânzi. (BPF)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Blonda la bancher
Folosirea obscenitatilor pe internet ar putea fi interzisa de la sfarsitul anului
Alcoolul si memoria. De ce ni se taie filmul cand bem prea mult
Sunt multe ferme si activitati agricole neimpozitate
Ce impozite ar plati manelistii in Germania
Horoscop
Program Tv SOMAX, joi, 12 august
La Protecţia Copilului se naşte un nou sindicat
La Protecţia Copilului sindicatele se luptă pentru puterea deplină
Comunicat de presa
C OM U N I C A T D E P R E S Ă - ISU
Simpozionul „Dimitrie Iov – Jertfă pe Altarul Unităţii Naţionale”
doar 24 de ore până la cel mai important eveniment cultural din istoria oraşului Flămânzi
Cum va arăta contribuabilul român în martie 2011
Un botoşănean în Ţara Moţilor
Doi bătrâni de 80 de ani escrocaţi de un ţigan
Primăria Botoşani angajează bugetari disponibilizaţi
Parcare subterană în Boto;ani realizată cu banii unei firme din Israel
Nemţii aduc un nou model de Praktiker în Botoşani, unic în ţară
Competiţie la Diploma de Excelenţă Internaţională
Mărinimia Guvernului Boc faţă de copii asistaţi social
Cui va folosi banii cheltuiţi pe acest program?
Cei de la DSP nu mai au cum ieşi prin judeţ
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog