A fost Denia celor 12 Evanghelii şi cei prezenţi au ascultat cu pioşenie, au îngenuncheat şi au plâns rememorând şirul suferinţelor îndurate de Mântuitorul Iisus Hristos. Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.
Specific deniei de joi seară este citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Părintele Ştefan a purtat crucea în semn simbolic, apoi a aşezat-o conform pravilei bisericeşti. După gestul de închinăciune al acestuia, mulţimea prezentă i-a urmat exemplul. Mă gândesc la mama Mântuitorului. Câtă suferinţă trebuie să fi simţit văzându-şi fiul purtând crucea aceea grea, batjocorit, umilit a spus o enoriaşă.
În seara acesta, respectiv a zilei de vineri, este Seara Deniei Prohodul Domnului. Este o zi aliturgică. În dimineaţa acestei zile se scoate Epitaful din Sfântul Altar şi se aşează pe o masă în mijlocul bisericii. Aceasta Masă are în faţă Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare (filmuleţul de mai jos). Seara se oficiază slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf (o pânză care reprezintă scena punerii în mormânt a Mântuitorului). (Lavinia Preda)