Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Economic
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
21755
De la 07 Ianuarie 2003
92551459

Atitudinea golănească de baron local a primarului din Suliţa

  • Ioan Rotundu
  • 3 September 2019, 17:09
Cu o atitudine de golan izvorâtă, probabil, din poziţia sa de baron local liberal, Costinel Ciubotaru, primarul de Suliţa, în loc să răspundă civilizat la acuzaţiile pe care i le aduc o parte dintre cetăţenii din comună, a preferat să mă sune şi să mă ameninţe de ce am publicat o reclamaţie primită la redacţie.
Fost învăţător, Costinel Ciubotaru a intrat în politică imediat după 1990 şi de la bun început a avut un comportament violent cu cei care priveau lucrurile altfel decât le privea el. Pentru lovire a fost şi judecat penal. Ca primar, a reuşit să-şi impună silul ameninţător de a conduce comuna şi, astfel, a ajuns ca în cele vreo patru mandate să adune o avere imensă.
Numele său a fost în mod periodic implicat în diverse scandaluri financiare. La asfaltarea drumui sătesc Dracşani de către firma Tehnic Asist a fost suspectat de însuşire de bani publici. La fel a fost suspectat şi pentru lucrările de reabilitare a sediului primăriei.
Controalele Curţii de Conturi s-au soldat cu constatarea unor pagube importante produse bugetului primăriei. A fost şi anchetat penal dar a făcut o mişcare politică, adică a trecut de la partidul din opoziţie la cel aflat la putere şi totul s-a rezolvat. Ca fost cadru didactic, primarul a urmărit cu atenţie ca la conducerea şcolilor din comună să fie oamenii săi de încredere. Profesori cu înaltă calificare au fost schimbaţi din funcţia de director cu cadre didactice mediocre. Despre toate aceste fapte ale sale aflate în conflict de legea s-a scris în . Jurnalul.
Pentru că se apropie începerea anului şcolar şi se fac jocuri politice pentru funcţia de director de şcoală, la Suliţa primarul Ciubotaru este acuzat că iar şi-a pus în funcţiile de conducere oameni ai săi care sunt slab pregătiţi profesional. A reuşit acest lucru cu complicitatea celor din Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani care, se ştie, sunt cu toţii oamenii PSD-ului. Dar când vine vorba de un câştig, profesional sau material, socialiştii s-au înţeles de fiecare dată cu liberalii. Probabil că aşa a funcţionat înţelegerea şi la nivel de Suliţa.
Trecând peste atitudinea golănească a primarului de a discuta cu mine, continui să-i solicit un punct de vedere asupra acuzaţiilor care i se aduc. Mai ţin să-i explic că drepturile constituţionale ale cetăţeanului nu se aplică şi respectă în raport cu interesele baronilor locali ajunşi primar.
Atitudinea sa egoistă, discreţionară, dispreţuitoare faţă de membrii comunităţii şi convingerea sa că nu va răspunde vreodată pentru ceea ce face acum de pe scaunul de primar sunt doar expresii ale beţiei puterii, a lipsei de educaţie, a grobianismului social şi a promiscuităţii morale. Mai devreme sau mai târziu toate aceste manifestări vor fi sancţionate de comunitate, de lege, oricât de baron local înavuţit pe căi oculte s-ar crede a fi Costinel Ciubotaru.
Iar ca o fotografie a activităţii sale şi a unei imagini a sa de oglindă, public toate comentariile postate de cititori la articolul publicat în ediţia de săptămâna trecută intitulat „Primarul liberal de Suliţa acuzat de noi mişmaşuri”, cu precizarea că s-a respectat forma în care au fost postate şi pseudonimul folosit..
Poate că totuşi primarul de Suliţa mai are un pic de respect pentru cei din jur şi va răspunde acestor acuzaţii.

Autor: ueeu
Data/ora: 2019-08-29 06:50:03
O faci cu planuri bine calculate, Cu mine însă ai greşit puţin: Plătesc înjurăturile pe toate, Dar laudele nu. Mi se cuvin! epigramă de Stelian Filip

Autor: alin
Data/ora: 2019-08-29 07:43:20
ma mir ca s a publicat asemenea scrisoare stiind ca aici cand e vb de liberali nu se publica nimic apreciez ! tot ce este scris este adevarat si chiar sunt mai multe de spus cu instalarea directorului in care aici mai sunt si persoane de la inspectorat care a intervenit una chiar a lucrat la Sulita si a fost colega cu actualul primar la instalarea directorului nu e numai pt cedarea pamantului scolii ci si pt mentinerea pe post a actualului director si indepartarea alteia si in cazul lipsei de la scoala a unei invatatoare,este adevarat trebuia penalizata dar iar s a intervenit tot mai de sus si toate trebuie sesizate la ministerul invatamantului si DNA si chiar sunt f multe de scris trebuie

Autor: Admin pt Alin
Data/ora: 2019-08-29 09:53:54
Când în Jurnalul s-a scris despre corupţia din PNL probabil că citeaţi ştiri despre accidente, bătăi, furturi din buzunare şi laude aduse PSD-ului pe site-urile specializate pe asemenea informaţii. Daţi căutare Costel Şoptică, Dan Oloeru, Sebastian Merticariu etc. şi citiţi ce s-a scris despre liberali. Scriem despre PSD pentru că sunt la putere şi ne favc viaţa un iad.

Autor: Georgel
Data/ora: 2019-08-29 18:13:21
SI DACA TOT FIIND VORBA DE psd sa mai dam putin cartile pe fata.Din surse 100% la Flamanzi Federovici a inlocuit pe fostul sef a-l psd pe zona cu o dama de suflet.Mariana Viciriuc sotia sefului de ocol.Nici bine nu i sa uscat cerneala de numire ca aceasta si-a infipt sora director adjunct la scoala din Cordun.Asteptam sa vedem care sunt noile miscari ale sefei psd Flamanzi profesoara de romana pe care copiii ii zic analfabeta.

Autor: gigi
Data/ora: 2019-08-29 21:17:24
am citit m am lamurit si va spun odata cu plcarea acestiu primar care nu a facut nimic nimc decat pt el si neamuri ,la anul sigur nimeni nu il va mai vota decat niste fraieri care iar o sa strige pe ulite ca le a dat cate 50 lei si tuica cu bidonul de 30 litri ,vor pleca toti cei adusi de el inclusiv si aceasta directore nepota sau sotia nepotului si sigur va da socoteala acest primar pt toate neregulile facute ca cineva de mult il iubeste si il urmareste si DNA e va da alta ocupatie si cei care ia pus el pe functii ia angajat vor fi langa el la cercetari veti vedea

Autor: Andreea
Data/ora: 2019-08-30 21:03:34
Dl.primar n-a făcut absolut nimic pentru comună.Dintr-un biet învățător care a locuit în casa mamei lui, a reușit în 16 ani de candidatură să-și facă o avere colosală pentru el, cele 3 fiice și \"nevasta\" lui, secretara primăriei Sulița. În plus, toate neamurile sale sunt angajate la primărie. Acum, după instalarea ca director a nepoatei mediocre, Balan Irina, poate să continue lejer afacerile necurate în școala Sulița.

Autor: Mirela
Data/ora: 2019-08-30 21:21:
31 Ciubotaru s-a înconjurat mereu de oameni șireti. Cu cele 20 hectare de pământ ale scolii a făcut învârteli cu familia Diaconu. Este normal ca primarul sa-i mituiasca pe cei din ISJ Botoșani și să le-o salte pe fiica acestora,Irina-Sabina Balan pe postul de director al școlii Sulița. Ce rușine! În luna februarie aceasta avea punctaj f.slab și a depus adeverințe false, are un scris de grădiniță și habar n-are de limba română, elevii acesteia au rezultate foarte slabe și cu sprijinul primarului a ajuns \"ca păduchele în frunte \"

Autor: Marinescu
Data/ora: 2019-08-30 22:52:18
Politia doarme?Chiar toti dorm?Organele statului dorm?Alooooo,asta dintr-un simplu invatator a devenit mosier!

Autor: Sulita
Data/ora: 2019-08-31 20:14:58
Daca ceea ce spune \"Mirela\" e adevarat si la dosar Irina Balan a depus adeverinte false, ma intreb cine e vinovat pt acest lucru. Sa nu-mi spuneti ca unul dintre vinovati(sau principalul) e secretara Colac Geta ((fina primarului!!!!). Nu se poate!!! Dupa cum afirma adesea chiar ea, e foarte atenta si nu \"greseste\" niciodata! Carui \"dumnezeu\"ii slujeste sotul, daca fara sa \"greseasca\" ea completeaza adeverinte false??? Primarii isi mai pierd functiile, Dumnezeu adevarat nu! Geta, poti pune capul linistita pe perna seara??? Domnule Rotundu, la Sulita e mai urat decat era la Stefanesti! Veniti si filmati!

Autor: Anca
Data/ora: 2019-09-01 01:30:19
Dacă Ciubotaru este prietenul d-nei inspector Sandu, era normal s-o susțină pe nepoata acestuia, Balan Irina - un profesor de doi bani ce-a fost adusă cu pile mari în Școala Sulița. Această gașcă au sabotat-o întotdeauna pe prof. Gavril cu tot felul de presiuni.Toată comuna râde în hohote de modul lor josnic și despre faptul că d-na Irina a ajuns directoare pe spinarea primarului.Oricum, părinții acesteia (fam. Diaconu) vor conduce școala, iar ea va fi o marionetă. Să mai vorbim și de Colac Livia care a plecat în Dubai două săptămâni în timpul an

Autor: Mirela
Data/ora: 2019-09-02 00:21:44
Fina primarului, secretara școlii Sulița a contribuit semnificativ la completarea cu acte false ale dosarului Irinei Balan. Să n-o mai facă pe sfânta! Ar ieși un serial reușit dacă ar filma cineva toate neregulile provocate de Ciubotaru împreună cu gașcă lui de mafioți (fam. Diaconu, Balan Colac și rudele acestora). Incredibil! Localnicilor le este frică de membrii acestui clan dotat cu tupeu și nesimțire.

Autor: Mirela
Data/ora: 2019-09-02 00:31:33
Bine că inspectarea Sandu a făcut tot posibilul să mușamalizeze faptul că pentru Balan Irina și Colac Livia au venit avocatul poporului în Școala Sulița,iar acestea au avut pe nedrept calificativul FB. În august o parte din cei din comisia pentru interviul directorilor erau în curtea fam. Diaconu și în septembrie fiica acestora, un profesor cu-n punctaj umflat în februarie, va urca pe tronul școlii Sulița. Rușine!

Autor: Anca
Data/ora: 2019-09-02 00:37:28
Dacă Ciubotaru este prietenul d-nei inspector Sandu, era normal s-o susțină pe nepoata acestuia, Balan Irina - un profesor de doi bani ce-a fost adusă cu pile mari în Școala Sulița. Această gașcă au sabotat-o întotdeauna pe prof. Gavril cu tot felul de presiuni.Toată comuna râde în hohote de modul lor josnic și despre faptul că d-na Irina a ajuns directoare pe spinarea primarului.Oricum, părinții acesteia (fam. Diaconu) vor conduce școala, iar ea va fi o marionetă.


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comunicat de presă ANAF Botoşani
Dimensiunea dezastrului financiar creat de Guvernul PSD ia noi proporţii
Finanțele vor să împrumute aproape 4 miliarde lei, în septembrie. O emisiune are scandența în 2031
Nu, ministrule Budăi, aţi dat o mică parte din ce-aţi furat!
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 2 – 8.98.2019
Catrenul săptămânii
Bancul săptămânii: Replică pe măsura întrebării
Dinamica economiei : Lucrare geografică
Ce semnificaţie poate avea pentru Botoşani Congresul PDL
Ioan Rotundu
Congresul PDL cu cele două discutabile componente ale sale
Ioan Rotundu
De azi, invincibilul comisar şef Aioanei a ajuns un simplu executant
Ioan Rotundu
Târzioru, suspectat că ar pune la cale salvarea fostului poliţist Achiţenei
Ioan Rotundu
Presa`n gura lu` Rotundu: Emisiunea din 6.09.2019
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă