Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3953
De la 07 Ianuarie 2003
122889602

Bancul zilei: Dreptate pământeană

  • 17 July 2015, 23:00
Dreptate pământeană
Electricianul Popescu, reparând reţeaua electrică a Catedralei Hristos Mântuitorul, a fost electrocutat. Ca efect, corpul său a început să efectueze ”mişcări demonice”, însă părintele care trecea prin apropiere a considerat că acesta este posedat de demoni şi citindu-i rugăciuni, îl stropea cu agheasmă, pentru al scoate pe Satan din corpul bietului om.
După ce electricianul a reuşit să se îndepărteze de firele electrice, şi să-şi vină în fire, invocând toţi sfinţii posibili, i-a aplicat popei o bătaie lumească, după toate catastifele, fapt pentru care, electricianul Popescu, a fost condamnat la 220 zile arest.
Petrea Prostu
18.07.2015 Isteţimea leului
Lupul il tot teroriza pe iepuras:
- Iepurasule daca pana saptamana viitoare nu-mi aduci 2 kg de nimic te mananc de viu
Speriat, iepurasul se duce sa ceara ajutor regelui leu:
- Leule, mi-a zis lupu ca daca nu-i duc pana saptamana viitoare 2 kg de nimic ma mananca de viu
- Trimite-l la mine!
Iepurasul se conformeaza..vorbeste cu lupul si ii spune ca cele 2 kg de nimic sunt la leu acasa… sa se duca sa le ia. Se duce lupul la leu. Leul il invita intr-o camera complet intunecata si-i spune:
- Ce vezi?
- Nimic, raspunde lupul
- Bine. Ia-ti cat iti trebuie si lasa-l pe iepuras in pace
Petrea Prostu
17.07.3015 A cui o fi nevasta?
Doi vecini discuta:
- Asculta, vecine! Cand este ziua ta de nastere?
- De ce intrebi?
- As vrea sa-ti ofer o perdea pentru geam ca sa nu fiu nevoit sa vad ce faci cu sotia ta dezbracata.
- Aha... Si ziua ta de nastere cand este?
- De ce intrebi, vecine?
- As vrea sa-ti ofer o pereche de ochelari, ca sa vezi a cui e nevasta pe care o vezi in apartamentul meu!
Petrea Prostu
15.07.2015

Proaspăt măritată
Felicitari, draga, am auzit ca te-ai maritat. Cum e ?
- Foarte frumos! In fiecare seara ne plimbam prin parc, luam o barca si mergem pina in mijlocul lacului...
- Vai, ce romantic! Si ?
- Din mijlocul lacului el se intoarce cu barca, iar eu inot.
- Atita distanta! Dar nu ti-e greu?
- M-am obisnuit! E mai greu pina ies din sac...
Petrea Prostu 14.07.2015

La scoala profesora intreba pe fiecare cum ar fi scoala ideala!
-Maria, tu ce zici?
-Eu cred ca avem deja o scoala ideala!
-Foarte frumoas Maria,dar tu Mihai?
-Pai,nu ar strica niste manuale noi , o recreatie mai lunga si mancarea de la cantina mai buna.
-Bravo Mihai ! si tu Bula ce crezi ? cum ar trebuie sa fie scoala ideala ?
-Bula foarte iritat :Inchisa doamna!! Inchisa!!
Petrea Prostu


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Reţeta săptămânii: Fajitas cu vită
Horoscop săptămânal 13-19 iulie 2015
Aspecte inedite din activitatea „Artezianului” de Tg. Ocna
Ioan Rotundu
Tupeul laşităţii
Ioan Rotundu
Dat afară pe uşă, Ţurcanu a revenit în PNL pe geam
Ioan Rotundu
Noile aventuri ale preotului fustangiu Nicodim
Ioan Rotundu
Puterea lucrului… prost făcut
Ioan Rotundu
Ipocrizia minciunii
Ioan Rotundu
În căutarea Zonei de agrement Gherghel
Ioan Rotundu
Botoşani: Nevasta şoferului vrea primăreasă
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog