Revenită de scurt timp de la Bucureşti, Dana Pietraru, directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Judeţean Botoşani, a fost înştiinţată că în cel mai scurt timp urmează să se semneze de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Culturii şi Cultelor acordul de împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a sumei de 250 mii euro pentru lucrări de restaurare a unor clădiri, monumente istorice, care aparţin Ministerului Culturii şi Cultelor. Pe lista clădirilor care au intrat în programul de restaurare se află şi clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Direcţia de Cultură Botoşani. Conform informaţiilor furnizate de Dana Pietraru, urmează ca în cursul acestei luni să vină o comisie de la Consiliul Europei, care va vedea la faţa locului care sunt monumentele propuse, pentru ca imediat după aceea să aibă loc semnarea împrumutului. Avem promisiuni că în vara acestui an vor fi demarate lucrările de restaurare la clădirea în care ne desfăşurăm activitatea, susţine directorul Direcţiei de Cultură. Elementul de noutate constă în faptul că urmează să se facă un nou împrumut, care vizează demararea unui proiect de reabilitare a căminelor culturale. Este vorba de un împrumut în valoare de 100 milioane euro, fondurile fiind gestionate de Ministerele Culturii şi Cultelor, cel al Agriculturii şi Administraţiei şi Internelor. În acest sens, noi am şi transmis ministerului de resort luna trecută situaţia imobilelor care sunt cămine culturale în judeţ, urmând că după primirea sumelor să fie alocaţi bani fiecărui judeţ, a declarat Pietraru. Din informaţiile de care dispune directorul Direcţiei de Cultură, banii vor fi proporţionaţi în aşa fel, încât fiecare judeţ al ţării să treacă la reabilitarea a zece cămine culturale. (Bianca ALBU)