Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
62602
De la 07 Ianuarie 2003
80889084

Bani pentru primăriile cu conturile goale

  • 29 November 2011, 23:00
Ieri, în cadrul şedinţei lunare, după îndelungi şi aprinse discuţii, consilierii au votat proiectul potrivit căruia suma de 815.000 lei existentă în fondul de rezervă al Consiliului Judeţean va fi împărţită între primării.
Proiectul iniţial, propus de către preşedintele CJ, a fost amendat de PSD şi PNL. Astfel unele primării care nu erau incluse în varianta Executivului, cum ar fi Bucecea, Ştefăneşti, Adăşeni, Băluşeni, Conceşti, Coşula, Curteşti, Cordăreni, Havârna, Hudeşti, Răuseni, Ripiceni, Vlăsineşti, Vorniceni, se trezi cu bani în cont.
Pârghia legală, oficială, de care s-au folosit consilierii PSD şi PNL ca să dea bani la primarii lor a fost sprijinul pentru efectele inundaţiilor din acest an, fapt sancţionat de către consilierul Cristi Achiţei. „ Haideţi, este clar că acesta este un mod prin care domnii de la PSD şi PNL pot da bani la primăriile lor. Când am auzit de inundaţii în 2011 mi-a venit să râd.
Şi sunt comune în care nu a căzut un strop de apă, dar le daţi bani pentru calamităţi” a declarat Cristi Achiţei. (Lavinia Preda) Primăriile care vor primi bani sunt:.
Municipiul Dorohoi-100.000 lei (100.000 lei iniţial)
Oraşul Săveni-100.000 lei (100.000 lei iniţial)
Oraşul Bucecea-8.500 lei (0 lei iniţial)
Oraşul Ştefăneşti-8.500 lei (0 lei iniţial)
Adăşeni-8.500 lei (0 lei iniţial)
Blândeşti-10.000 lei (10.000 iniţial)
Băluşeni-8.500 lei (0 lei iniţial)
Brăeşti-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Cândeşti-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Conceşti-8.500 lei (0 lei iniţial)
Copălău-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Corlăteni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Corni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Coşula-8.500 lei (0 lei anterior iniţial)
Curteşti-8.500 lei (0 lei iniţial)
Cordăreni-35.000 lei (0 lei iniţial)
Dângeni-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Dimăcheni-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Dobârceni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Drăguşeni-30.000 lei (30.000 lei iniţial)
Durneşti-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Frumuşica-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
George Enescu-45.000 lei (45.000 lei iniţial)
Hăneşti-30.000 lei (30.000 lei iniţial)
Havârna-8.500 lei ( 0 lei iniţial)
Hudeşti-8.500 lei (0 lei iniţial)
Leorda-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Lozna-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Mihălăşeni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Nicşeni-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Prăjeni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Rădăuţi-Prut-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Răuseni-8.500 lei (0 lei iniţial)
Ripiceni- 8.500 lei (0 lei iniţial)
Româneşti-20.000 lei (20.000 iniţial)
Santa Mare-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Suliţa-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Todireni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Truşeşti-20.000 de lei (20.000 lei iniţial)
Tudora-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Unţeni-20.000 lei (20.000 lei iniţial)
Vlădeni-8.500 lei (20.000 lei iniţial)
Vlăsineşti-8.500 lei (0 lei iniţial)
Vorniceni-13.000 lei (0 lei iniţial)
Vorona- 8.500 lei (20.000 lei iniţial)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Caricatura zilei
Reţeta zilei: Învârtită de raci
Bancul zilei: Între soţi
Procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat
Vom trage 150.000 de rachete spre Israel dacă suntem atacaţi
Victor Ponta îl vede pe Crin Antonescu preşedintele României
Anders Behring Breivik nu poate fi responsabil penal pentru masacrul produs in Norvegia
Sorin Ovidiu Vantu a pierdut procesul cu Emil Boc
Omul de afaceri Calin Stoia a plătit o cauţiune-record
Primarii sunt obligaţi să verifice calitatea apei din fântâni
Avantaje pentru angajatorii care angajează şomeri în prag de pensionare
Diabetul zaharat face ravagii
Mâine, medicii de la centrele de permanenţă vor lucra
Modern Calor i-a lăsat fără căldură pe ţiganii din Parcul Tineretului
Botoşani: Sucevenii ne împing de la spate să facem „Podul lui Cozmâncă”
Varianta Dealu Mare aproape de inaugurare
Video: Urban Serv şi Unitcom
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă