Poliţia Comunitară a scos la concurs zilele trecute şase funcţii publice de agenţi comunitari, pentru gradul asistent, iar două pentru principal. La concurs s-au înscris 20 de candidaţi. După proba scrisă pentru cele patru funcţii de agenţi asistenţi au rămas în concurs 11 persoane, în timp ce pentru cele două de principali, 3 candidaţi. Din cei 14 candidaţi care au întrunit punctajul necesar să susţină interviul comisia de examinare a declarat admişi doar şase. Interviul s-a dovedit proba de foc, alţi opt candidaţi fiind declaraţi respinşi.
Concurenţa a fost relativ mare, fapt ce ne bucură. Tot mai mulţi botoşăneni bat la porţile Poliţiei Comunitare, dar voinţa nu este caracteristica principală de care au nevoie pentru accede pe funcţiile scoase la concurs. Ne bucură faptul că din cei 20 de candidaţi, după un concurs dur am reuşit să selectăm şase persoane, ocupându-se astfel toate posturile puse la bătaie, a declarat directorul executiv al Poliţiei Comunitare Botoşani, Vasile Răileanu. (Eliza Sofian)