La Hudeşti, într-un cochet parc, se mai păstrează ceea ce a fost cândva mândrul conac al boierului Frank. În conac, o fundaţie olandeză, a amenajat o unitate spitalicească, care să preia o parte din problemele de sănătate ale populaţiei din zonă. Curtea, care împrejmuieşte clădirea principală şi o parte din grajdurile boiereşti, încă mai păstrează arborii plantaţi de generaţiile de boieri. Arborii au valoare dendrologică deosebită. Motiv ca, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 5/22 septembrie 1995, acest parc să fie declarat ca ocrotiţi de lege.
După 1990, când s-au declanşat operaţiunile de împroprietărire, o perioadă de timp nimeni din familia boierului Frank nu s-a prezentat să revendice ceva din fosta sa avere.
De un an de zile însă, primarul Viorel Atomi (foto) se confruntă cu o situaţie inedită. La Primăria Hudeşti s-a înregistrat o cerere de restituire a următoarelor bunuri imobile: 1.600 ha pădure, 400 ha teren arabil, conacul boieresc cu terenul aferent şi iazul Başeu. Cererea este cel puţin curioasă, deoarece boierul Frank n-a avut decât o fată, Maria, care s-a căsătorit, după moda timpului, cu Emil, fiul boierului Iamandi. Fata boierului n-a avut copiii, deci n-a lăsat urmaşi cu drept de moştenire a averii tatălui său. Legea permite restituirea proprietăţilor, în cazul boierului Frank, numai acelor moştenitori care ar fi venit pe filiera fiicei sale Maria. Dar cei care pretind acum că au calitatea de moştenitori sunt nepoţii lui Emil Iamandi, deci vin pe filiera Iamandi şi nu Frank.
Aşa privite lucrurile, revendicatorii n-au nici un drept. Despre această situaţie Primăria Hudeşti le-a adus la cunoştinţă că n-au calitate de moştenitori.
Nemulţumiţi de punctul de vedere al Primăriei, moştenitorii s-au adresat instanţei de judecată. Iar primarul Viroel Atomi se teme ca judecătorii să nu le dea câştig de cauză, trecând peste prevederile legii sau dându-le un alt înţeles ori interpretare. Temerea primarului nu-i chiar lipsită de temei. Avem suficiente cazuri în ţară prin care, ajunse în faţa judecătorilor, reclamanţii au fost împroprietăriţi cu parcuri, cu terenuri publice, cu castele.
Atomi este dispus să apere cu orice preţ bunurile revendicate, spunând el că de-a lungul timpului, ca proprietar, primăria a investit mulţi bani în menţinerea lor în stare de funcţionare şi n-ar fi drept ca acum să ajungă pe mâna unor moştenitori ilegali. Sensibilă este şi revendicarea celor a 1600 ha pădure, care parţial nu mai există iar cu o parte au fost împroprietărite alte persoane. Restituirea acestei suprafeţe ar genera un nou şir de procese şi un nou val de nemulţumiri.
Totul depinde de soluţia pe care o vor da judecătorii. Vor aplica legea în litera şi spiritul ei sau o vor interpreta în favoarea moştenitorilor veniţi pe o filieră ce legea n-o prevede? O întrebare ce aşteaptă răspunsul cuvenit. (Ioan Rotundu)