Venea iarna şi bătrâna, în afară că i s-a adus un container ca să se adăpostească la vreme de noapte, nu i s-a mai dat ajutorul promis. În urmă cu trei săptămâni am fost sesizat de către o rudă a bătrânei iar când autorităţile locale au aflat că Lumea lu Rotundu se interesează de soarta bătrânei iute i-au dat un ajutor în materiale de construcţie în sumă de 5 mii lei. I-au dat şi doi cetăţeni care s-o ajute la ridicatul casei.
Am verificat în urmă cu o săptămână şi într-adevăr la casă se lucra, se ridicaseră zidurile şi urma a se turna centura pentru prins acoperişul. Numai că am observat că bolţarii au fost zidiţi pe cant, ceea ce

Ieri am constatat că zidurile ridicate de către cei trimişii de la primărie au fost dărâmate iar bolţarii rezidiţi pe lat (foto 2), aşa că rezistenţa va fi alta iar acoperişul va putea fi prins cu trăinicie. Numai că refacerea lucrărilor s-a făcut cu ajutorul neamurilor şi a celor din sat. Cu 5 mii lei primite ajutor de la Primărie nu se poate ridica o casă.
Bătrâna locuieşte cu un fecior, Mihai Manziuc, care este bolnav şi care să străduie şi el cât poate ca să aducă măcar o cameră la stadiul de locuit pentru că nu se poate rămâne peste iarnă în container.
De ajutoare nu mai poate fi vorba. Primăria nu mai poate da nimic pentru că nu are temei legal. Costică Macaleţi, Doina Federovici au uitat de mult timp de promisiunea de ajutor făcută. Toată speranţa bătrânei Manziuc este ca să fie ajutată de rude şi săteni.
Cum se va sfârşi această dramă de viaţă a unei bătrâne de 80 de ani este greu de spus. Poate îi întinde o mână de ajutor vreo firmă de construcţii de prin Botoşani. Oricât de mic ar fi ajutorul, pentru bătrână va conta enorm de mult. În ce mă priveşte voi continua să urmăresc evoluţia situaţiei şi să o fac public, este singurul ajutor pe care i-l pot da bătrânei.