Săptămâna aceasta a fost începută urmărirea penală faţă de Ilie P., de 34 ani, din Botoşani, administrator la o societate comercială, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Această măsură a fost luată de autorităţi faţă de învinuit pentru că în perioada ianuarie - februarie a.c. Ilie P. a achiziţionat cantităţi uriaşe de cafea de la o societate comercială din Botoşani, în valoare de peste 1,2 miliarde lei, pentru care a emis cinci file CEC. Când beneficiarul acestora a dorit să încaseze banii cafengiului a descoperit că banca le-a refuzat, nefiind nici un sold disponibil în contul respectiv. Pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune Ilie P. riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la 12 ani. (Dănuţ ROTARIU)