Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Alune americane
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Important
Pamflet
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18208
De la 07 Ianuarie 2003
122878275

Beizadeaua Titi şi porcăria bisericească

  • Ioan Rotundu
  • 23 March 2014, 23:00
Preot aşa cum este cel de la parohia din Teioasa – Darabani, mai rar de găsit pe meleagurile româneşti. Părintele Nicodim Nichita are darul divin de a şti cum să-i fericească pe enoriaşi. Despre darurile sale, ale celor doi fii ai săi şi ale cucoanei preotese am scris.
Mi-e teamă că tot mediatizându-i calităţile cu care ursitoarele l-au blagoslovit la naştere şi alţi confraţi ai săi de sutană îi vor copia îndeletnicirile şi, astfel, vom avea pe la parohiile patriei numai Nicodimi aşa cum şi pe la mănăstirile din Decameronul lui Boccaccio apăruseră de sub fustele măicuţelor puişori de călugări rod al dragostei de aproapele său atât de bine consfinţită în Noul Testament.

dati clik aici


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei
Reţeta zilei: Mâncare de urzici cu usturoi
Bancul zilei: Forme de protest împotriva Rusiei
Lumea lu' Rotundu: Baronul de Ştiubieni
Presa-n gura lu' Rotundu: Emidiunea din 21.03.2014
Peste 15.000 de persoane la mitingul PDL de la Cluj-Napoca
Primarul Emil Boc nu a participat
Comisia de la Veneţia a avizat favorabil, cu recomandări, proiectul legii de revizuire a Constituţiei
Traian Băsescu, reprezentanţilor PMP: Nu puteţi sa fiti urmaşii mei dacă nu câştigaţi
asta înseamnă două cifre la europarlamentare
Crin Antonescu: Biroul Electoral Central se va raporta la sentinţa Înaltei Curţi
aşa că Mircea Diaconu nu va rezolva nimic
Serbia: Comunitatea maghiară din Voivodina verifică prin "patrule lingvistice" folosirea limbii ungare
Liviu Dragnea şi Constantin Niţă câştigă mai multă putere în Guvern
Cadastrul trece la Ministerul Dezvoltării, iar noul ministru al Energiei pierde
Traian Băsescu: Cred că Putin se uită cu cel mai mare jind la gurile Dunării
Ucraina: Poliţia a găsit 42 de kg de aur si 4,8 milioane de dolari cash în casa fostului ministru al Energiei
Comisia Europeană nu va aproba programele operaţionale 2014-2020 legate de transport
fără un progres clar şi relevant al României în realizarea Masterplanului
Vom rata şi a doua şansă istorică?
Ioan Rotundu
Botoşani: Şantajul baronului liberal de Ştiubieni
Ioan Rotundu
Alune americane
20 de misiuni ale pompierilor în ziua de 22 martie
Loto România: Numerele câştigătoare de la tragerea din 23.03.2014
John McCain l-a comparat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler
Ministrul de externe ucrainean: Riscul de război intre Ucraina şi Rusia creşte
NATO avertizează asupra ameninţării ruseşti la adresa Republicii Moldova
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog