Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat sâmbătă, la Sibiu, că nu este interesat de şefia Partidului Naţional Liberal (PNL) şi că în acest moment se concetrează asupra activităţii sale în fruntea Parlamentului.
Bogdan Olteanu a declarat că zvonurile privind interesul său faţă de conducerea PNL i-au făcut foarte mult rău.
'Este o temă care nu există pentru mine. Aceste zvonuri mi-au făcut foarte mult rău. PNL o să aibă un congres la începutul lui 2009, după alegerile parlamentare', a spus Olteanu. 'Deocamdată, a continuat acesta, în ceea ce mă priveşte trebuie să arăt în ce măsură îmi pot duce la capăt mandatul de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi după aceea mă voi putea gândi dacă pot face şi altceva'.