„Deocamdată stăm alături de constructori să finalizeze Sala Polivalentă. Zilele acestea s-au montat echipamentele sportive. În câteva săptămâni vor fi gata lucrările”, a declarat directorul serviciului, Eugen Ţurcanu, specificând că la Stadionul Municipal lucrările sunt în grafic, iar la cel de la Mecanex se realizează actualmente procedura de cultivare a suprafeţei de joc şi împrejmuirea.
În privinţa lacului din Parcul „Mihai Eminescu”, conducerea serviciului are în vedere să amenajeze la iarnă un patinoar, ţinând cont de succesul înregistrat anul trecut cu patinoarul artificial amplasat în parcarea de la Belv. (Eliza Sofian)