Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Pamflet
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10560
De la 07 Ianuarie 2003
122582499

Botoşani: Administrator judiciar care a părăduit contul unei societăţi cercetat penal

  • Creierul operaţiunii pare a fi doctorul Gabriel Oprişanu
  • 21 August 2015, 23:00
Luni, 17 august, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani s-a depus o plângere penală împotriva administratorului judiciar Mihaela Lazăr. Plângerea penală a fost depusă de către administratorul special al societăţii „C&E CO” SRL Flămânzi, patronată de Constantin Pitorac, societate aflată în insolvenţă la cererea doctorului Gabriel Oprişanu.
Se pare că această plângere penală, dacă va fi cercetată în mod obiectiv şi competent, va pune în evidenţă mafia despre care se tot scrie în Jurnalul, o mafie formată din administratorii judiciari şi judecătorii sindici, doar o verigă din marea mafie formată din poliţişti, avocaţi, procurori, judecători din justiţia botoşăneană cu tentacule la Curtea de Apel şi DNA Suceava.
Vă atenţionasem într-un comentariu anterior că începând cu luna septembrie vom publica o serie de dezvăluiri despre mafia care a cuprins justiţia botoşăneană şi cine sunt principalii capi ai acestei mafii.
Revenind la plângerea penală depusă împotriva administratorului judiciar Mihaela Lazăr, faptele de care aceasta este acuzată, dacă se vor confirma, sunt extrem de grave. Pur şi simplu cu de la sine putere a devalizat contul societăţii intrată în insolvenţă şi a împărţit miliarde de lei cu de la sine putere. Faptele au fost posibile cu complicitatea unor funcţionari din BCR Botoşani care au aprobat ca administratorul judiciar să primească semnătură de a dispune de banii din contul societăţii, deşi banca fusese avertizată de societate în scris asupra acestui fapt.. Ca un exemplu, Mihaela Lazăr şi-a luat din cont suma de 620 milioane lei vechi cu titlu de onorariu al său, onorariu care nu a fost stabilit încă şi cu dreept de contestaţie din partea societăţii, plus că a virat fostului său tutelar de care este afiliată, probabil cu titlu de cotizaţie, suma de 178 milioane lei.
Dar principala sumă de bani a ajuns la doctorul Gabriel Oprişanu, respectiv 4,4 miliarde lei.
Cum de a putut ajunge în insolvenţă o societate care avea în cont peste 8 miliarde lei vechi şi datorii mult mai mici poate vor stabili procurorii. Iar Gabriel Oprişanu este suspectat şi că şi-ar fi dorit şi obţinut ca Mihaela Lazăr să fie desemnată administrator judiciar în acest dosar. Iar ca administrator judicviar ea s-a ocupat de banii din cont fără a avea şi acceptul judecătorului sindic şi fără vreo posibilitate din partea societăţii de a se opune eventualelor abuzuri.
Dealtfel Mihaela Lazăr le-a spus celor de la societate c㠄Judecătorul sindic face ce-i spun eu, nu ce vreţi voi”, lăsând să se înţeleagă că ea este factorul de decizie în dosar şi nu judecătorul.
Ceva mi se pare nefiresc în modul în care decurge procedura de insolvenţă în acest dosar. Aş sugera conducerii societăţii să ceară Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM o verificare asupra modului de respectare a legalităţii ca să prevină păţania trasă de către dorohoienii Mihai Aniţulese şi Mihai Debelli care au fost jecmăniţi procesual fără a avea măcar o urmă de vină; Fostul procuror Aurel Simion (pensionat de curând) este cel arătat cu degetul în cazul celor doi.
Poate că o vor face după termenul de judecată din 3 septembrie, dacă nu se vor sancţiona de către judecătorul sindic ilegalităţile comise de administratorul judiciar, ilegalităţi pentru care i s-a depus plângere penală.
Despre doctorul Gabriel Oprişanu, care a fost implicat în mai multe fapte de corupţie a căror cercetare a fost blocată pe filiera mafiei din justiţie, am mai aflat că a ţepuit şi pe un patron de televiziune prin cablu din Oradea, Vali Leucuţă intrând în panteonul celor fraieriţi de doctor pentru a lărgi aria geografică a galeriei acestora. Dispunem de înscrisuri care demonstrează aceste afirmaţii dar dispunem şi de alte probe pe care le vom folosi la vremea când vom începe dezvăluirile despre mafia din justiţia botoşăneană.
Despre dosarul insolvenţei societăţii „C&E CO” Flămânzi vom reveni cu detalii pe la începutul lunii septembrie, mai ales că în întreaga afacere este implicată BCR, bancă despre care noi am mai scris că-şi trădează clienţii şi le fură banii din cont. De asemenea, vom publica şi o cinteză a tuturor faptelor de corupţie în care a fost implicat doctorul Gabriel Oprişanu şi cum a fost posibil ca un astfel de personaj să ajungă consilierul personal al ministrului Sănătăţii şi mai nou directorul Spitalului Socola din Iaşi.
Ioan Rotundu
19.08.2015

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Amanta şi nevasta în oglindă
Reţeta săptămânii: Grătar mixt
Horoscop săptămânal 17-23 august 2015
România credincioasă
Meteorologii anunta ploi in toata tara pana marti seara
Legaţi la ochii minţii
Ioan Rotundu
Botoşani: Hore, sârbe şi băute ale social-democraţilor prin întreg judeţul
Ioan Rotundu
Legaţi-l pe nebun!
Ioan Rotundu
Tupeu de miliţian
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog