Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Fapt divers
Sport
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23026
De la 07 Ianuarie 2003
122883093

Botoşani/Copălău: Căpşunarii se întorc acasă şi aplică ce-au învăţat

  • 25 May 2014, 23:00
În ,,Țara Usturoiului”, la Copălău, doi tineri inimoși, sătui de drumurile străinătății și de supliciul de a fi slugă la alții peste hotare, au pus bazele unei mici afaceri, din care se așteaptă să scoată bani frumoși peste câțiva ani. Constantin Huștiuc, de 32 de ani și Marcel Panțiru, de 34 de ani, doi prieteni din copilărie, sunt pe cale să scrie prima filă dintr-o poveste de succes, izvorâtă din suferință și din chinul unei vieți trăită departe de familie peste 6 ani.
Cei doi tineri întreprinzători au lucrat în Germania, în agricultură și tot studiind și aprofundând tehnologia nemților au prins curaj. Așa că, anul trecut, au pus la bătaie împreună 5000 de euro și pe jumătate de hectar, în spatele casei, au plantat căpșuni, 14 mii de răsaduri aduse din Germania, un soi de ,,căpșuni-mutant”, raportat la fructul autohton de mici dimensiuni. Au cumpărat pompe și tot ce era necesar să aducă apa din râul Miletin.
Prin furtunuri speciale fiecare plantă primește, prin picurare, cantitatea de apă necesară la rădăcină. Asta au învățat la nemți, dar stilul străinilor a fost adaptat la rețeta de a face agricultură a țăranului român. În loc de îngrământ chimic, cei doi tineri din Copălău au folosit gunoiul din grajdul vitelor, iar pe viitor au o înțelegere cu câteva stâne din zonă pentru a colecta îngrășământ natural.
,,Plantele sunt plantate din 30 în 30 de cm și între rânduri au lăsat 80 centimetri. Fiecare plantă primește apă prin picurare, cu ajutorul unui furtun care aduce apă din Miletin”, a spus Costel Huștiuc. Îndrăzneala de a nu folosi chimicale în condițiile în care dăunătorii își fac de cap și mai este și mana plantelor le-a adus faima în scurt timp de avea cele mai aromate căpșuni din zona aceasta a județului.
Și avantajul că se coc cu trei săptămâni mai devreme decât suntem obișnuiți în această zonă. Zilnic, Constantin Huștiuc și Marcel Panțiru, strâng câte o sută de kg și chiar mai mult și la punctul de desfacere de la poarta casei stocul se epuizează repede. ,,Avem o listă cu persoane care s-au abonat când se coc mai bine la cantitatea pentru dulceață. S-a dus vestea ca sunt aromate, dar fiind primul an nu am pus o suprafață mare. La anul vrem să ne extindem. Mai avem niște pământ undeva, mai luăm în arendă și trecem la treabă. Anul acesta am vrut să vedem cu iese și cum merge și a început să meargă bine” a spus Constantin Huștiuc, care a avut ideea anul trecut să mai însămânțeze un hectar cu fasole de patru soiuri și o jumătate cu usturoi.
Producția astfel obținută ar putea fi valorificată în scopul susținerii afacerii cu căpșuni. Curajul lor a ajuns până la urechile fostului primar de Frumușica, Titel Arhip, președintele onorific al Cooperativei ,,Legume –Fructe” din Frumușica, care se implică activ, poate prea activ și uneori fără prea mari beneficii pecuniare, pentru promovarea produselor tradiționale.
Acesta le-a propus tinerilor să intre în asociație și i-a sfătuit să ceară sprijinul Camerei Agricole, unde cei doi s-au înscris cu afacerea ce promite mult, mai ales dacă vor face proiect și vor primi finanțare. Fermierii din Copălău s-ar putea alege cu fonduri necesare susținerii afacerii în cadrul Programului ,,Fixarea tinerilor fermieri la sate”. Trebuie doar să întocmească proiectul potrivit cerințelor. Nu vor să renunțe indiferent de parcursul afacerii, convinși că dacă muncesc nu există posibilitatea ca ideea lor să dea greș.
,,Am din Neamț înscriși. Iași Neamț, Suceava. Dar cel mai bine pe proiecte europene lucrez cu Suceava. Am peste 300 de oameni în cooperativa de fructe și legume Frumușica unde sunt președinte onorific. Eu îi admir pentru că e greu cu tinerii din ziua de azi, să facă ceva, îi rogi să vină să muncească, dar ba ca vine, ba nu vine, lenea e cucoană mare”, a spus Titel Arhip despre care Costel Huștiuc spune că ,,Se bucură mai ceva ca tata de ce am făcut noi aici”.
Pentru botoșănenii care muncesc în străinătate, tinerii au un sfat, să nu se lase coplești de mirajul obținerii unor sume mari într-un timp scurt, pentru că o afacere începută în țara ta te asigură pe viață. ,, Să mai vină și în țară să investească. Pentru că o dată și o dată trebuie să vină în țară și atunci la ce vor veni. Așa că să înceapă din timp”, a spus Marcel Panțiru.
Cei doi tineri întreprinzători din Copălău sunt la primul lor pas într-o afacere care le dă șansa să își vadă copiii crescând sub ochii lor și să poată mânca o pâine la ei în țară. Și au toate șansele pentru că anul acesta, la prima recoltă, se bucură ca niște copii. Cei care gustă căpșuni din producția lor sunt cuceriți de aroma îmbietoare. (Liana Anuței)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: O nouă aventură a lui Mazăre
Horoscopul zilei
Dinamica economiei: Afacerile ratate ale lui Cristain Ostafi
Lumea lu' Rotundeu: Rude şi duşmani
Am 22 de ani si sunt inca virgin. O sa va pedepsesc pe toate pentru asta
Rdu Mazare a votat insotit de 6 tinere imbracate in haine kaki si cu berete
Cabinetul Merkel pregateste un aspru proiect de lege anti-turism social
Parc tematic cu dinozauri in marime naturala la Rasnov
PNL va depune o sesizare la politie, dupa ce Gabriela Szabo (PSD) a anuntat cu cine a votat
Inundatiile din Balcani: Situatia se stabilizeaza, bilantul mortilor a ajuns la 59
Grecii, belgienii, cipriotii si luxemburghezii, obligati sa mearga la vot
Wolfgang Schaeuble: Cresterea cheltuielilor pentru aparare nu este o miscare
F1 Monaco: Nico Rosberg (Mercedes) se impune in Principat
Botoşani: Florin Țurcanu acuzat de turism electoral (P)
Liderii politici botoșăneni au votat pentru o Europă mai bună
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog