Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12967
De la 07 Ianuarie 2003
122873034

Botoşani: Iarna s-a îndurat de autorităţi şi nu le-a făcut probleme

  • 26 January 2014, 23:00
După no vară care a ţinut cu botoşănenii iată că nici iarna n-a venit peste judeţul nostru cu intenţii rele. În timp ce prin sudul ţării autorităţile au fost puse la grele încercări în lupta cu viscolul, la noi prefectul Costică Macaleţ am putea spune că a boierit în jurul unui pahar cu vin fiert.
Dacă anul trecut viscolul era cât pe ce să-i aducă demiterea din funcţie, de această dată codul galben indicat pentru judeţul Botoşani s-a dovedit a fi mai mult verde la culoare, adică ninsoarea a fost una liniştită şi n-a troienit drumurile naţionale şi judeţene.
Iarna trecută pe drumul naţional Dorohoi – Darabani şi mai departe spre Rădăuţi Prut nu s-a putut circula vreo trei zile, De această dată circulaţia a fost fluentă şi fără a pune probleme drumarilor. „Soţia mea a venit duminică dimineaţă de la Dorohoi, unde a fost medic de gardă, fără a avea probleme pe traseu” mi-a declarat primarul de Darabani, inginerul Cornel Aroşoaie. Primarul s-a arătat nedumerit şi de decizia Ministerului Educaţiei de a închide şcolile. „Nu-mi dau seama de ce s-a dispus închiderea şcolilor pentru că nu sunt motive. Eu nu le închid luni şi nici marţi. Doar dacă se schimbă vremea şi devine foarte rea” a mai declarat Aroşoaie.
Nici pe traseul Botoşani – Ungureni – Săveni – Manoleasa nu au apărut probleme. Dacă anul trecut drumul era înfundat la Popăuţi, Mihai Viteazu şi spre Avrămeni, de această dată circulaţia n-a fost întreruptă nici un minut. „S-a circulat continuu şi sâmbătă şi duminică fără a fi probleme. Nici pe raza comunei nu am drumuri blocate” – a declarat Ilie Ivanache, primarul comunei Ungureni.
Aseară, primarul stătea la îndoială cu directorul de şcoală dacă să întrerupă orele luni aşa cum a anunţat ministerul, deşi n-ar exista nici un motiv să se întrerupă cursurile. Şi pe drumul judeţean Gulioaia – Dângeni – Mihălăşeni cu ramificaţie spre Dobârceni s-a circulat fără întrerupere, maşinile de deszăpezire fiind prezente pe traseu în tot acest interval de timp.
Bucuros era aseară şi primarul comunei Manoleasa, Mircea Mihai, care n-a avut nici un fel de probleme cu circulaţia dinspre Săveni spre Ripiceni sau pe drumul naţional Manoleasa – Liveni – Mitoc. Şi acest primar era nedumerit că s-au întrerupt cursurile pentru luni, nefiind nici un motiv să se ia o astfel de măsură.
Un traseu pe care s-a circulat ceva mai greu dar nu s-a întrerupt circulaţia a fost Botoşani – Truşeşti, în zona Dealu Mare (foto). În acest punct şoseaua nou creată prin pădure, fiind şi în pantă, zăpada nu numai că s-a aşezat într-un strat mai gros dar s-a creat şi lunecuş. Dacă sâmbătă spre duminică au fost ceva probleme, duminică se circula normal.
Costel Rădeanu, primarul comunei Frumuşica, era de asemenea bucuros că ninsoarea nu i-a creat probleme. Pe drumul european Hârlău – Botoşani s-a circulat normal iar pe raza comunei Frumuşica satele n-au fost izolate.
Nici primarul de Lunca, Marcel Marcu, nu s-a simţit incomodat de venirea iernii. Pe traseul Suliţa – Lunca şi până la Călăraşi s-a circulat normal. Legat de întreruperea cursurilor şcolare, primarul Marcu consideră măsura pripită dar şcolile din comună vor sta închise.
Rămâne un semn de întrebare ce raţiuni au stat la baza deciziei inspectorului şcolar general Mihaela Huncă de a solicita Ministerului Educaţiei întreruperea cursurilor şcolare pentru astăzi, în condiţiile când nimic din evenimentele din judeţ nu susţin o asemenea decizie.
Dacă pe drumurile naţionale şi judeţene s-a circulat fără probleme deosebite, s-au înmulţit în schimb problemele legate de furnizarea energiei electrice. Trei localităţi din judeţ au rămas fără alimentare. Este vorba de Dersca, Avrămeni şi Truşeşti. „Cu reţeaua E.On avem mari probleme. Este o reţea veche şi curentul se întrerupe frecvent” – a declarat viceprimarul Grişa Ailenei. Din nefericire pentru botoşănenii din judeţ, problemele legate de funcţionarea reţelei E.ON se vor accentua. Compania n-a investit şi nu dă semne că ar dori să investească în întreţinerea reţelei şi mai ales în funcţionarea transformatoarelor.
Dacă în următoarea perioadă vremea nu se va schimba într-una câinească, autorităţile botoşănene au toate şansele să iasă din iarnă fără a se fi confruntat cu probleme deosebite. Se pare că Dumnezeu îi ocroteşte pe botoşăneni de vremea rea, nu şi de politicienii ticăloşi!
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Amabilitatea ospătarului
Horoscopul zilei
Lumea lu' Rotundu: De ce au muţit telefoanele
Dinamica economiei: Casele de marcat 25.01.2014
Preşedintele Franţei a anunţat despărţirea de Valerie Trierweiler
Rafale de vânt de peste 250 km/h in Alpii elveţieni
Studenţii care au examene şi nu se pot prezenta din cauza vremii le vor susţine la o altă dată
Victor Ponta vrea musai schimbarea lui Opriş de la STS
Şcolile vor fi închise luni în 27 judeţe şi municipiul Bucureşti
„Micuţul caporal” de Botoşani şi a sa Mein Kmapf
Ioan Rotundu
Premierul Victor Ponta juca baschet duminică, în timp ce se instituia codul roşu
Primarul oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu, citat la DNA
Inconştient?!
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog