Încă o maşină a fost incendiată în stil mafiot în municipiul Botoşani de data aceasta arzând un autoturism parcat pe strada I.C.Brătianu. Apelul la 112 a fost făcut sâmbătă dimineaţă în jurul orei 04.25, la faţa locului mergând un echipaj de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardea partea din faţă a maşinii, existând pericolul ca flăcările să cuprindă întregul autoturism. Incendiul a fost stins în mai puţin de un sfert de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 10.000 de lei. Au ars elementele combustibile ale compartimentului motor, înregistrându-se pagube de cca. 1.000 de lei.
Cauza probabilă a incendiului o constituie acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de poliţişti a menţionat pluonier major Dorina Lupu, subofiţer relaţii publice al ISU Botoşani.
Criminaliştii au efectuat cercetări la faţa locului fiind ridicate mai multe probe, ce arată clar că a fost vorba de o incendiere. Maşina incendiată sâmbătă un Ford înmatriculat în Bulgaria, aparţine Iustinei Gogălniceanu, proprietara pensiunii Imperia din localitatea Cucorăni. (Adrian Marcu)