Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Aniversări
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
11805
De la 07 Ianuarie 2003
68436159

Botoşani: Mistificarea adevărului în masacrul canin de la Flămânzi

  • Ioan Rotundu
  • 30 November 2015, 23:00
Probabil temători de anumite consecinţe, cei care au pus la cale masacrul canin de la Flămânzi au încercat în cursul zilei de vineri să şteargă din urme şi să dezinformeze opinia publică folosindu-se şi de instituţiile statului.
Vineri, primarul oraşului Flămânzi a declarat presei locale că 4 câini au fost omorâţi de cetăţenii de la bloc iar cadavrele au fost ridicate de către un delegat de la Direcţia Sanitar-Veterinară Botoşani.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, o anume Daniela Gheorghiescu, a declarat presei locale că 4 câini au fost găsiţi morţi şi au fost aruncaţi de locuitori la containerul de gunoi. „Din verificări s-a stabilit că persoane necunoscute au ucis fără drept patru câini fără stăpân care se aflau în zona cartierului de blocuri din oraşul Flămânzi…” – a declarat presei Daniela Gheorghiescu. Biata faţă a recitat papagaliceşte ce i-au servit cei de la Poliţia Flămânzi. Numai că cetăţenii de la blocuri ştiu că adevărul este cu totul altul şi de o cruzime ieşită din comun.
În primul rând că toţi cânii comunitari din zonă erau cunoscuţi de ani şi ani, erau hrăniţi de cetăţeni iar aceştia nu se comportau agresiv cu oamenii aşa cum a declarat primarul Dan Oloeriu. „În 10 ani am înregistrat doar două cazuri de cetăţeni muşcaţi de câinii de la blocuri iar aceştia erau beţi. Colegul meu a înregistrat în acest interval de timp doar un caz” – a declarat medicul de familie Marius Bogdan care are Cabinetul medical în zona cu pricina.
Otrăvirea câinilor comunitare a început din vară. Oamenii spun că în zonă locuieşte un anume Radu Ţâbuleac, venit de prin Frumuşica şi stabilit aici. Omul face contrabandă cu ţigări prin pieţe şi este un duşman al câinilor. În vară a dat câinilor mâncare în care a pus nişte biluţe de otravă. Au murit doar 3 câini restul nemâncând pentru că erau sătui. Ce s-a întâmplat joi a fost totul premeditat. În primul rând că zona este supravegheată cu camere de luat vederi instalate de către fostul primar Constantin Pitorac.
Joi după amiază şi noaptea aceste camere au fost oprite şi nu s-au înregistrat imagini din zonă. Când oamenii au observat câinii zvârcolindu-se s-a creat agitaţie mare. Din cei peste 40 de câini cunoscuţi în zonă ieri au fost inventariaţi numai vreo zece, restul fiind dispăruţi. În container s-au pus mai întâi câinii de talie mică iar deasupra cei mari şi tot se poate vedea din fotografie că sunt morţi mai mult de 4 câini cum au minţit primarul şi purtătorul de cuvânt al IJP Botoşani.
Mai sunt 4 câini morţi îngropaţi între blocuri dar nu s-a putut număra câinii morţi şi din celelalte containere pentru că vineri dimineaţă, la ora 09.00, patru poliţişti de la Postul de Poliţie Flămânzi au izolat zona şi nu permiteau accesul în perimetru.
Poliţiştii au filmat pete de sânge pe zăpadă ca să susţină uciderea câinilor de către locatarii de la blocuri, ceea ce nu corespunde adevărului. N-au filmat şi cadavrele din containere. Fotografia apărută în media locală a fost făcută la cererea medicului Marius Bogdan înainte ca poliţia să pună pază şi să interzică accesul.
Tot vineri dimineaţă a venit un delegat de la DSV Botoşani care n-a avut curiozitatea să cerceteze containerele. I s-au cărat cu roaba 4 câini puşi în saci de plastic până la şoseaua unde aştepta cu maşina. A luat câinii şi-a plecat.
Nimeni nu spune ce s-a făcut cu restul cadavrelor de câini depuse în containere şi de ce nu s-au dezgropat cei patru câini îngropaţi între blocuri. Mai spun cei de la blocuri că şi în cursul nopţii de joi spre vineri au fost persoane care au strâns cadavre de câini pe care le-au depus în containere. Locatarii i-au privit pe geam.
Vineri mai spre amiază, în acele containere în care au fost depuse cadavrele câinilor doi fraţi boschetari din clanul Borcoi căutau după mâncare prin gunoaie. Numai că despre riscul otrăvirii şi a altor persoane decât câinii nu vorbeşte nici primarul nici cei de la Poliţie. O tăcere suspectă. Abia când se produc nenoroc precum cea din Bucureşti de la Club Colectiv încep şi autorităţile să devină active, aşa în condiţiile în care nu sunt implicate în acte de corupţie sau aflate în cârdăşie politică. Vom urmări la ce concluzii vor ajunge cei din Poliţia oraş Flămânzi care ieri au audiat mai multe persoane.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


Seară de teatru oferită copiilor din Bucecea de PNL
Instanta a decis ca patronii de la Club Colectiv sa stea in arest la domiciliu
Senatorul Corneliu Popescu cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2015
Eveniment dedicat Zilei Naționale a României în Piața Revoluției
Cum se pierd 8 miliarde de euro
Romania va ramane fara banii UE cu care Autostrada Soarelui se putea construi de 13 ori
Seful Pmpierilor din Sibiu si-a inscris fata la Colegiul Brukenthal pe locurile rezervate romilor,
desi spune ca nu apartine acestei etnii
Serghei Nariskin, presedintele Dumei de stat de la Moscova, despre avionul doborat de Turcia
Rusia are si dreptul la un raspuns militar
Recep Tayyip Erdogan avertizeaza Rusia "sa nu se joace cu focul"
Horoscopul zilei de 1.12.2015
Bancul zilei: Dorinţă nejustificată
Reţeta zilei: Pastă de gogoşari şi ardei capia
Profesor dr. Vasile Adăscăliței, la a 65-a aniversare.
La mulţi ani, România!
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 27.11.2015
Botoşani: Ucrainenii românii şi moldoveni au sărbătorit Ziua Naţională la Darabani
Ioan Rotundu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă