Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24083
De la 07 Ianuarie 2003
122909732

Botoşani: Un proces care jigneşte memoria colectivă a celor din Flămânzi

  • Ioan Rotundu
  • 25 March 2015, 23:00
Jurnalistul Gabi Gomboş a scris o carte intitulată „Flămânzi decembrie ’89 – Revoluţie sau impostură?”. În carte sunt consemnate amintirile unor localnici din Flămânzi şi din satele împrejmuitoare despre cum s-au derulat evenimentele din decembrie 1989 în zonă. Ştim din istorie că localitatea Flămânzi a devenit renumită în urma răscoalei ţăranilor la 1907. Oamenii locului sunt împătimiţi ai pământului şi relaţiile cu ei sunt amicale câtă vreme nu te legi de proprietatea lor.
În perioada comunistă au fost mulţi ţăranii care s-au opus regimului Ceauşescu, ei fiind permanent monitorizaţi de către Securitate. În carte sunt consemnate şi amintirile celor vii despre actele de revoltă asupra regimului comunist a acestor ţărani curajoşi. La o aşa atmosferă ostilă regimului era firesc ca ofiţerii de securitate să fie prezenţi mai tot timpul în mijlocul flămânzenilor şi în acelaşi timp să existe plantaţi şi numeroşi informatori care să-i ţină la curent pe cei de la Securitate cu starea de spirit a localnicilor.
Evenimentele din decembrie 1989 au adus cu ele şi o descătuşare a sentimentelor de ostilitate faţă de regimul lui Ceauşescu dar s-a declanşat şi un fel de vânătoare pentru descoperirea celor care au fost informatorii Securităţii. În cartea lui Gomboş citim multe amintiri ale localnicilor despre modul ciudat în care se comportau anumite persoane în regimul comunist şi cum şi-au schimbat comportamentul după decembrie 1989.
Cel mai radical luptător împotriva celor care s-au pus interesat în slujba regimului comunist este medicul Marius – Nicolae Bogdan, medicul fiind şi cel care a suportat financiar apariţia volumului.
Cartea este prefaţată de către prestigiosul istoric dr. Marius Oprea, în prezent preşedintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC), ceea ce îi dă greutate şi autoritate asupra conţinutului. În fond, cartea nu face altceva decât să culeagă amintirile localnicilor despre sentimentele trăite în decembrie 1989, ce-au făcut în acele zile, ce credeau ei despre cursul vieţii viitoare.
În carte stau consemnate şi amintirile unor localnici despre comportamentul ciudat al profesorului Gheorghe Morcov. Impresiile celor care l-au cunoscut şi-l cunosc au fost consemnate sub titlul „Povestea lui Ghiţă Morcov” Mărturiile medicului Bogdan şi a altor localnici conduc la suspiciunea că profesorul a fost în regimul comunist un apropiat al Securităţii. Sunt doar impresii, păreri, formate pe seama comportamentului ciudat al profesorului şi nu sunt afirmaţii determinate, concluzii ferme, lucru care nici n-ar fi fost posibil în lipsa unor documente de arhivă.
În decembrie 1989 şi după au fost mulţi cei suspectaţi de informatori ai Securităţii. Unii au fost dovediţi, alţii nu, dar nimeni dintre cei suspectaţi s-au intentat procese celor care i-au suspectat sau acuzat de colaborare cu Securitatea. Iată că profesorul Gheorghe Morcov l-a chemat în judecată pe jurnalist pe motiv că i-a afectat grav imaginea publică, l-a afectat psihic prin scrierile sale şi că de când a apărut cartea el nu mai are viaţă liniştită.
De vreme ce jurnalistul a cules impresii şi nu a emis judecăţi personale, profesorul ar fi trebuit să-i cheme în judecată pe care şi-au exprimat impresiile, demonstrând în acest fel că el, Mortcov, nu acceptă libertăţile de opinie şi că a rămas psihic ancorat în ideologia pe care a servit-o de la catedră vreme de 43 de ani.
Cine este acest Gheorghe Morcov şi care este trecutul necunoscut al vieţii sale nu-mi propun să fac o sinteză în articolul de faţă. Omul are o pensie de 7.400 lei, pensie favorizată şi de un handicap de vedere. Cel mai bine l-a descris juristul Ştefan Dodiţă, fost director la casa de Pennsii Botoşani şi care s-a judecat cu profesorul: „Este un tip extrem de dificil. Are acte de handicap pe motiv de vedere emise de fostul medic Liliana Teodoriu, condamnată pentru falsificare de dosare de handicap, dar venea la proces cu maşina. Numai o cercetare penală bazată pe o expertiză medicală neutră ar putea stabili cât de grav este handicapul său. Pensia este stabilită prin sentinţă judecătorească şi a trebuit să-u plătesc din urmă peste un miliard de lei.”
Deci profesorul are bani să timbreze o acţiune civilă prin care îi cere jurnalistului Gomboş daune morale de 50 mii lei. Interesant este şi avocatul pe care l-a angajat profesorul. Este vorba de Marian Huţanu, fiul fostei activiste PCR Anica Huţanu, poreclită Pighi, care la o vizită a lui Ceauşescu striga pe stadionul municipal la microfon „Agitaţi steagurile în fund la Feodorov”.
Ca să aveţi o imagine despre gândirea juridică a acestui fiu de demnitar comunist vă redau un fragment din cererea de chemare în judecată a lui Gabi Gomboş: „Este fără dubiu că pârâtul a urmărit să-mi creeze un prejudiciu de ordin moral, să mă compromită în faţa rudelor, prietinilor, foştilor colegi, doar pentru a crea ceva „senzaţional”, o lucrare memorabilă care să-i atragă merite incontestabile. Vinovăţia pârâtului este realizată atât sub aspect intelectiv, cât şi volitiv, sub aspectul unui proces de conştiinţă, cât şi a celui de voinţă, din moment ce a pregătit materialul necesar publicării cărţii, a realizat interviuri, a cules fel de fel de date despre activităţile mele pe care ulterior le-a înscris în carte.”
Procurorii care au anchetat politicienii ostili comunismului, mă refer la perioada 1947 – 1962, dacă mai trăiesc şi citesc aceste acuzaţii pot face infarct de invidie profesională. Această beizadea de activist comunist are o imaginaţie freudiană demnă de invidiat. Propun avocatului Marian Huţanu să-şi reformuleze capetele de cerere în numele profesorului Morcov şi să ceară judecătorului ca volumul să fie ars în piaţa din faţa Primăriei Flămânzi. Să-i artă pe rug şi pe cei care şi-au exprimat sentimentele trăite în decembrie 1989 , înainte şi după, care şi-au exprimat impresiile despre persoanele publice ale regimului comunist, că numai aşa va putea să le facă să dispară memoria încă ă vie a supravieţuitorilor .
Procesul în sine, dacă va avea loc, va fi o jignire adusă memoriei martirilor morţi în evenimentele din decembrie 1989, va fi o ruşine şi o gravă jignire adusă culturii botoşănene, libertăţii de exprimare a propriilor opinii şi impresii despre evenimentele istorice şi despre personajele implicate în ptregătirea şi desfăşurarea lor. În ce-l priveşte pe profesor, el poate că a generat aceste suspiciuni prin comportamentul său suspect pentru cei din jur.
Se spune că profesorii de matematică au un comportament cam trăsnit iar Morcov toată viaţa lui a predat matematica. Toţi cei care venim din perioada comunistă trebuie să ne asumăm şi monstruozităţile actului de educaţie din acea vreme, reminiscenţele ideologice rămase în personalitatea noastră şi să fim conştienţi că nu avem dreptul să punem piedici libertăţilor democratice folosindu-ne de cozile de topor ale unor foşti activişti ai PCR, chiar dacă anumite afirmaţii nu ne convin.
Am participat la lansarea acestei cărţi, am şi făcut referiri publice despre conţinutul ei şi, cu modestia puţinei experienţe acumulată în domeniul scriitoricesc am apreciat cartea ca fiind una extrem de valoroasă nu pentru cei prezenţi ci pentru cei din viitor. Ar fi nedrept să nu-i fie recunoscut medicului Marius – Nicolae Bogdan, un luptător consecvent împotriva regimului comunist şi a celor care încă-l regretă, meritul de a fi susţinătorul moral şi financiar a apariţiei volumului.
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Reţeta zilei: Supă cremă de dovleac cu ghimbir
Bancul zilei: Viitor asigurat
Horoscopul zilei
Emil Hurezeanu: Eu sunt impotriva spectacolului justitiarist
Romania este o tara gripata/ Suntem inraiti, transformam totul in rau/ Acum suntem intr-un moment foarte periculos
Momente incredibile in Parlament
Senatoarea Florina Jipa i-a dat cu mir pe frunte lui Dan Sova, inaintea votului pentru ridicarea imunitatii: Mai lasati-ma cu Constitutia!
Grecia ar putea paraliza NATO in cazul unui agresiuni a Rusiei
crede Zbigniew Brzezinski
Dan Sova scapa de arestare pentru ca nu a fost intrunita majoritatea in Senat
Darius Valcov a fost insa lasat pe mana procurorilor. Controversa majora pe procedura in cazul Sova
Raluca Turcan: Daca il arestau pe Dan Sova, cadea Guvernul
Sova duce la Victor Ponta direct
Dan Tapalaga: Cum a ajuns Romania paralizata de procurori
Cateva observatii la iesirile lui Emil Hurezeanu
Guvernul renunta sa mai majoreze valorile pentru taxe locale
dar obliga primarii sa le indexeze anual
Decizia senatorilor de a-l scapa pe Sova de arestare, posibil neconstitutioala
Darius Valcov a fost retinut de procurorii DNA
Se destramă mitul Klaus?
Ioan Rotundu
Ţigarete de contrabandă ascunse într-un Mercedes
Populatia va achita impozit si pentru terenul ocupat de locuinte
Peste 30 de ONG-uri ii scriu ministrului Teodorovici
Riscam falimentul din cauza problemelor grave din POSDRU
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog